Unii îi înjură, alții zic că le poartă noroc, dar cu toții avem nevoie de ei. Altfel nu se poate. Sunt cu mâinile până la coate în mizeria noastră și au niște salarii de subzistență. Niște oameni respectabili: gunoierii.

Au una dintre cele mai sigure şi serioase meserii din lume dar, totodată, şi una dintre cele mai scârboase. N-au salarii mari, dar cel puțin sunt siguri pe ele. Nu sunt mândri de job-ul lor, dar nici n-are de ce să le fie ruşine. Pe timpuri, oamenii îi priveau ca pe pleava societăţii. Și azi mai sunt unii care îi înjură când, dimineața, înainte de răsărit, uruitul mașinilor care trec printre blocuri îi scoală din somn.

Ultimele gropi de gunoi din România se construiesc până în 2020. După aceea, gunoiul se va sorta, recicla și valorifica integral

Oamenii nu-i iubesc prea mult, dar dacă nu trec câteva zile la rând pe la ei, se panichează. Sunt unii, mai superstiţioşi, care se bucură când îi văd. Cică, le merge bine dacă le ies în cale. Copiii, de departe sunt cei mai fascinaţi de ei. „Uite, mamă gunoierii!”, se amuză doi pici cu muci în nări, târâți de mama lor către grădiniță pe un ger năprasnic, la șapte dimineața. Puştanii se uită ca la nişte marţieni la gunoierii agăţaţi, într- un echilibru instabil, în spatele autogunoierei. Care monstru se mișcă grațios prin sumedenia de mașini parcate, mai mult sau mai puțin aiurea, în spatele blocurilor de pe bulevardul Timişoara, din Bucureşti. Oameni şi ei.

FOTO: Nea Aurică

Gunoierii și inamicii lor din parcări

Aurel Costache conduce monstrul de 14 tone printre maşinile parcate alandala cu uşurinţa cu care o balerină dansează în „Lacul lebedelor”. Are 51 de ani şi, de 15, e şofer pe autogunoiera IVECO Eurocargo care mănâncă, de două ori pe zi, şapte tone de gunoi. E mititel şi abia se vede de volan. În fiecare zi, pe la şase fără un sfert, iese pe poarta garajului firmei de salubritate „Urban”, din Drumul Taberei. Visează traseul pe care îl face de ani buni între strada Brașov și Valea Oltului și Bulevardul Timișoara , până la Moghioroș. „Dimineaţa, printre blocuri, e dezastru! Sunt maşinile parcate aiurea. Mai ales lunea când s-au întors toţi din weekend. În Valea Ialomiţei e jale…”, trage cu sete dintr- un chiştoc nea Aurică. A oprit lângă o ghenă să-i deşerte în benă niscaiva tomberoane “operatorii de salubritate” sau „încărcătorii”, cum li se zice mai nou gunoierilor. Din spate, un taximetrist nervos îl claxonează. „Aşa fac ăştia mereu, că merg la comandă îi îi întârziem noi, că n-au pe unde trece. Da’ şi lumea…”, e vaccinat de înjurături Aurică. Trage un fum în piept şi completează: „Dacă n-apuc să ridic gunoiul până la șapte, că am două școli în drum, e necaz mare! Că încep să-și ducă ăștia copiii...”.

„Iarna, pe polei, fuge mașina!”

„Pe zăpadă, altă belea... Că-ți fuge mașina de cur, că are tracțiune pe spate”, se încruntă şoferul-gunoier. A avut şi accidente, că altfel nu se poate. „Pe gheaţă şi polei, ce să-i fac? Am avut vreo cinci d-astea... Da’ e asigurarea! Mie îmi pare rău, că nici mie nu mi-ar conveni să mi-o lovească unu’. Culmea, în țigănia din Giulești-Sârbi, parcă-s mai calculați când parchează”, e împăcat cu sine Aurel Costache, cel mai experimentat şofer de la „Urban”, firma care ridică gunoiul din sectorul şase.

FOTO: Trebuie să ai ficat tare să reziști lângă mormanele de mizerii de la gropile de gunoi. Cel mai indicat e să nu prea ai simțul mirosului...

Dar, ce mai aruncă românul la ghenă? Aurică râde: „Da’ ce n-aruncă... Cumpără mâncare cât nu-i trebuie și dup-aia o aruncă!”. Da’ de uitat prin pubele se uită? Şoferul se încruntă: „Oi fi io gunoier, da’ să știți că io nu scormonesc prin gunoi! Mor de oftică când îi văd pe încărcători cum cotrobăie prin pubele. Se uită după metale, îmbrăcăminte și încălțăminte. Au găsit și telefoane care mergeau! Da’ s-a cam terminat”. Aurel Costache pune degetul pe rana gunoierilor. „Au luat caimacul ăştia care caută pet-uri de plastic şi aluminiu. Femeile de serviciu sunt mână în mână cu ei! Şi vin înaintea noastră şi rad tot!”, se supără pe viaţă Aurică în timp ce ia o curbă strânsă de zici că o să lase fără re trovizoare vreo cinci ma șini. Trece la un lat palmă de ele. Apoi, dezvoltă alt subiect. E supărat pe ăia care sună pe la uşi şi cer bani. „Sunt mulți țigani care au lucrat la noi și au rămas cu salopetele și hainele de lucru. Ai dracu’, cică, a murit șoferul și să-l ajute!”.

„De ce să ne fie rușine, asta-i meseria!”

Pe la opt şi jumătate termină prima tură de încărcat mizeria bucureştenilor. O ia spre drumul de centură, dar nu spre vreo groapă de gunoi clasică. El descarcă în stația de sortare a gunoiului „Rom Waste Solutions”, de lângă comuna Dragomirești. Ultima fiţă a celor care fac bani din gunoi. „Ce-o să vedeţi acolo e o staţie Stadler, e ca un fel de Bentley în domeniu. Jumătate din gunoi se reciclează și valorifică integral”, ne avertizase, mândru, Dan Nicolae Ceaușescu, directorul comercial al „Urban”. Peste drum, la vreo doi kilometri în linie dreaptă, se vede muntele de gunoi al „Iridex”, una dintre cele trei gropi de gunoi de lângă Capitală. Raiul ciorilor... Până să intre cu maşina la cântar, nea Aurică povesteşte: „Am un coleg care a lucrat șofer la o fabrică de pâine care s-a închis. A venit la mine, ca să se angajeze la Urban. Îi ardea buza! L-am ajutat. Dacă vrei să munceşti, să faci un ban ce mai contează că duci gunoi! De ce să ne fie ruşine, asta-i meseria!...”.

Concurența tomberonarilor „particulari”

Nicolae Magheru, de 46 de ani şi şapte clase, împreună cu Iulian Nicolae de 40 de ani, cu zece clase la activ, sunt membrii „commando”-ului condus de nea Aurică. Îi doare la bască de ce crede lumea de ei. „Nu furăm, de ce să ne fie rușine!”, se încruntă domnu’ Magheru, în timp ce rostogoleşte un tomberon pe Aleea Lunca Cernei din Drumul Taberei. Apoi, îşi plâng de milă, în cor: „Dimineaţa e vai de noi! Că e lumea grăbită, cu şcoli şi grădiniţe!Se ia lumea de noi, că de ce nu venim noaptea! Păi, nu se poate, că nu stă nicio femeie de serviciu noaptea după noi să deschidă ghena. Şi dacă lasă «cazanele » pe trotuar, nu mai găseşti decât gunoiul din ele…”.

FOTO: Mașinile parcate haotic în cartierele de blocuri le dau bătăi de cap gunoierilor Nicu Magheru și Iulică Nicolae. Dacă e zăpadă sau sufl ă vântul e mai rău

Băieţii recunosc că se mai bucură la ce văd prin pubele. „Mai găsim și noi haine, jucării, adidași, genți... Are nevastă-mea colecție de «Vuitoane »”, râde Iulică, care are unghiile mâncate de o micoză ce i le-a făcut parcă de vampir. Ambii sunt ofticaţi pe tomberonarii care îi lasă, în bună parte, fără obiectul muncii. „Ne fac concurenţă ăștia cu pet-urile! Când venim noi, la cinci jumate- şase, găsim cazanele deja «umblate»!”.

Au rămas fără miros

La fel ca la Aurică, pepenii stricaţi sunt durerea lor cea mare. „Da stai să vezi acu’, la curățenia de primăvară, cum te ia de la lingurică de la varza murată şi murăturile aruncate!”, te îngreţoşează Iulică. Băieţii recunosc, însă, că simţul mirosului li s-a cam atrofiat. Cât despre banii primiți de la beneficiarii serviciilor lor, nu mai e ca pe vremuri. N-au timp să mai bată la uși, aşa că se mulţumesc cu pomana de Sărbători: „De revelioane şi Crăciun ne mai aruncă lumea bani de la balcoane...”.

Amândoi recunosc că sunt țigani. „Asta suntem, ce să zic că sunt suedez?”, râde domnul Magheru. Câştigă undeva la opt sute de lei. „N-am vechime mare, că luam şi zece milioane de ăia vechi”, oftează gunoierul. Nu le e frică de boală. „Până la urmă, dacă nu riști, nu câștigi! Se îmbolnăvesc ei doctorii”, îşi dau coate băieţii. Se mai spală ei că-şi iau apă cu detergent în bidoane şi firma i-a echipat ca la armată: pufoaică, pantaloni matlasaţi, bocanci, căciulă şi mănuşi. Decretează: „Din gunoi se mănâncă o pâine albă!”

Gunoiul se cară și cu Mercedesul

„Din punctul meu de vedere, al meseriei pe care o știu, șoferii de pe auto-gunoiere sunt dibaci, super-șoferi! Nu mulți camionagii se mișcă la fel ca ei pe aleile din spatele blocurilor”, își laudă oamenii Ovidiu Șerban, șeful sucursalei „Urban” din București. Are în parohie 38 de auto-gunoiere compactoare, Mercedes și Iveco, din care, zilnic, 24 ies la lucru în sectorul 6, al doilea ca mărime și număr de locuitori din Capitală. „În medie, avem 2,21 descărcări pe zi, de fiecare mașină. Cărăm cam 120.000 de tone pe an... 8% e reciclabil, 37% se arde în fabricile de ciment și doar 55% ajunge la groapa de gunoi!”, se fălește dom’ director. Oficial, sunt trei gropi de gunoi care deservesc Capitala: Iridex – pe centura Bucureștiului, lângă Dragomirești, Vidra și Glina – care ține de Ilfov, zisă și „Ochiul boului”. Un șofer câștigă de la 1.600 la 2.400 de lei pe lună, în funcție de vechime și orele suplimentare iar un gunoier simplu maximum 1.100 de lei. Bașca cu ce se mai căpătuiesc din ce mai găsesc prin pubele. Dan Nicolae Ceaușescu (foto), directorul comercial al „Urban” are o poveste nostimă: „La Monte Carlo s-au aciuat niște gunoieri români. Tot ce găsesc prin gunoiul monegascilor îl vând la Marsilia în târgul de vechituri. Și găsesc de la haine, la inele de logodnă, brichete, până la bijuterii și alte lucruri de valoare. Dar gunoiul lor nu seamănă cu al nostru!”.

FOTO: Dan Nicolae Ceaușescu

Când se împut pepenii dai în hepatită

Gerul năprasnic aproape că a anihilat mirosurile pestilenţiale de la Staţia de sortare a gunoiului. „Vara pute cel mai rău! De cum începe sezonul pepenilor îți verși mațele pe rampa de gunoi… Iau oameni pepeni şi jumătate îi aruncă. În maşină fermentează şi când descarci te ia de la ficat! Iar când plouă e mai nasol...”, îţi taie pofta de mâncare Aurică. Dar de îmbolnăvit cum stă treaba, că la ei în meserie bolile infecţioase sunt maladii profesionale? Pe gunoier îl umflă râsul: „După atâția ani de meserie sunt «vaccinat»! Nu se mai ia boala de mine. Și la băieți la fel. Ne-am imunizat!”.

FOTO: Sortatoarele de la banda de gunoi menajer sunt experte în mizeriile aruncate de bucureșteni. Uneori, se mai căpătuiesc cu câte-o zdreanță

Vorbăreţ, sare de la una la alta: „Odată, a sunat unul că şi-a aruncat actele, din greşeală, la gunoi. S-a mişcat repede şi a venit la rampă. Am descărcat, controlat şi şi-a a recunoscut sacul. Nici măcar nu ne-a cinstit cu ceva...”, se bosumflă nea Aurică.

Acte, bani, zdrențe și pantofi

Când Aurică a basculat măgăoaia cu șapte tone de gunoi, s-a făcut un nor de praf și un miros combinat de mațe de pește împuțite, transpiraţie acră şi picioare nespălate care mai să ne doboare. „Aveţi noroc că nu e vară, că o beleaţi!”, râde un manipulant de noi. Mizeria bucureștenilor e împinsă cu un buldozer pe niște benzi transportoare care o duc într-o cameră unde două duzini de amărâți sortează gunoiul manual. Aleg separat plasticul, metalele şi textilele. La final, plasticul ajunge granule, metalele sunt separate şi restul gunoiului cu capacitate calorică mare se transformă în nişte cuburi de „combustibil solid” cu latura de un metru şi jumătate. Doar ce mai rămâne ajunge la clasica groapă de gunoi.

„Am găsit aicea și pantofi, haine, o jumătate de lănțișor, un inel și, odată, chiar zece lei!”, se laudă tanti Lucica, sortatoare de gunoi. Violeta Dumitru, o colegă de sortat gunoiul, e mai sobră: „Ce să găsim? Mai nimic!”. „E, aşa sunt ele, se intimidează. Găsesc tot felu’ de chestii”, se amuză Cristi Lazăr, şeful staţiei de sortare. Zice că s-a întâmplat să se găsească odată actele unei femei care nu se putea opera fără ele. I le-au dat imediat. „Chestia cu stația asta este că 90.000 de tone de gunoi, pe an, nu mai ajung la groapă. Se reciclează și valorifică”, se dă mare șeful stației.