Toni Grecu, despre experiența la Antenă: „Am răsuflat ușurați cu toții!”

Toni Grecu, despre experiența la Antenă: „Am răsuflat ușurați cu toții!”

Veniți la Digi 24, unde vor face „Superjurnal”, Toni Grecu și Jojo vorbesc cu umor despre noua emisiune, dar și despre vechile probleme.

La mai bine de jumătate de an de la despărțirea precipitată de Antenă, Toni Grecu se întoarce la TV cu „Superjurnal”, din 1 martie, la Digi24, tocmai când postul împlineşte trei ani.

„Știrile de la «Superjurnal» vor fi cele mai importante din săptămână, comentate și răstălmăcite cu umor, ironie și sarcasm. Nu inventăm noi știrile, ci doar le comentăm. Eu mă voi ocupa de invitatul emisiunii cu care voi realiza un interviu. Claudiu Maier, Jojo, Iulian Postelnicu și Cătălin Neamțu vor prezenta știrile efectiv. Este un show de știri cu public în sală, cu râsete și aplauze, cu poze și caricaturi, cu reportaje preluate de pe surse sau originale, realizate exclusiv pentru această emisiune”, dezvăluie Toni Grecu.

Umoristul spune că între „Serviciul Român de Comedie” (SRC) și „Superjurnal” nu este vreo legătură. „Superjurnal” nu este nici o continuare a SRC-ului și nicio înlocuire a acestuia. Pur și simplu este altceva”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Căsnicia”... cu Antena

SRC a încetat colaborarea cu Antena 1 înainte de încheierea contractului. Ce s-a întâmplat? Umoristul promitea că va dezvălui, după alegerile prezidențiale. „Nu vreau să mai vorbesc despre lucruri trecute care acum nu mai au niciun fel de relevanță, mai ales că la alegerile prezidențiale a ieșit cine nu se aștepta nimeni să iasă. Daca ieșea Ponta vă spuneam, dar așa, nu mai are niciun rost.  Viața le rezolvă pe toate. A fost ca o „căsnicie” scurtă, intensă și brusc încheiată. Am răsuflat ușurați cu toții”.

Jojo, reporter

Jojo se numără printre noii reporteri ai „Superjurnalui”. „Cu toții vom transmite știrile într-un mod inedit, iar rolul meu este să abordez zona de fashion, beauty și lifestyle, toate privite însă dintr-un unghi haios, comic”, a povestit Jojo, care, tot pe 1 martie, se va afla pe scena Teatrului Godot pentru premiera piesei „Mother fucker with a hat”.

Claudiu Maier, Cătălin Neamțu, Iulian Postelnicu, Cosmin Natanticu și Gicu Andreescu-Gojira sunt alături de Toni Grecu