Credeam că orice producător de film din lumea asta ar fi decis să ecranizeze autobiografia lui Chris Kyle, l-ar fi ales pe Clint Eastwood să regizeze. ”Lunetistul american” este un film pe care doar el putea să-l facă. Cu nostalgia ascunsă că, din cauza vîrstei, Eastwood nu-l poate juca pe Kyle, orice producător, cum zic, ar fi știut de la prima lectură a materialului că mîna celui care a făcut, în complementaritate, ”Steagurile părinților noștri” și ”Scrisori din Iwo Jima” în 2006 este cea mai potrivită și pentru acest material. Totuși, înainte de a ajunge la Eastwood, producătorii au dat scenariul lui Steven Spielberg. Acesta a vrut un film cu încărcătură psihologică mai mare decît ce vedem noi acum (ideea unui al doilea lunetist, aflat în tabăra inamică, decis să-l elimine pe Kyle i-a aprținut lui Spielberg, anume pentru a crea un plus de tensiune), dar mai ales un film cu buget ceva mai mare. Studiourile Warner Bros. nu i-au satisfăcut această dorință. Așa a ajuns proiectul la Eastwood.
Cu șanse bune să cîștige Oscarul pentru cel mai bun film, „Lunetistul american” este ecranizarea poveștii reale a vieții lui Chris Kyle, cel mai performant lunetist american în războiul din Irak. A efectuat patru cicluri de serviciu în marea operațiune ”Iraqi Freedom”, a petrecut în teatrele de operațiuni irakiene peste 1000 de zile și a ucis 160 de inamici. Printre soldații combatanți era numit ”Legenda”, iar în amestecul de al-Qaeda, sadamiști furioși, suniți și șiiți care se măcelăreau între ei și luptau cu americanii în același timp, precum și alți insurgenți anti-americani de toate felurile se știa că un emir pusese un preț mărișor pe capul lui. Destinul lui Kyle este, într-adevăr, suficient de interesant ca să merite un film, dar mi s-a părut că ceea ce e cu adevărat uimitor în acest destin este ratat de producători și de scenarist. Gîndiți-vă puțin. Omul merge în nenumărate operațiuni de luptă (foarte multe dintre ele în plin teritoriu inamic), stă pitit zile și nopți în căte o ruină din zonele care nu erau sub control american pentru a prinde ținte, dar participă și direct, pe strădă, în cea mai riscantă dintre misiunile acelui război, ”curățirea” clădire cu clădire a cartierelor din orașele devenite cîmp de luptă, este anume țintit de inamic cum spuneam și scapă din toate astea cu glorie, ucigînd mult. Ei bine, acest om, este răpus acasă, într-un poligon de trageri, de un veteran cu mințile rătăcite pe care nu-l cunoscuse pe front, dar pe care vroia să-l ajute să își recapete echilibrul în cadrul unui program de acest gen la care, după lăsarea la vatră, Kyle participa gratuit. Ce ironie crudă a destinului! ”Lunetistul american” reușește foarte bine să ne arate ce fel de om era Kyle, ne arată cum se articula viziunea lui viguroasă asupra lumii (”există bine și rău, unii suportă răul făcîndu-se că nu există și ei sînt ca oile, alții fac răul decimînd oile, și ei sînt lupii, în fine, cei din urmă îi protejează pe cei mulți de slabi de rău, și ei sînt cîinii de pază – cîine de pază să fii”, îl educă tatăl său), dar ratează complet momentul morții sale. Îl menționează, doar, în scris, la finalul filmului.
Deși, poate, prea lung, ”Lunetistul american” este un film care ne îndeamnă să reflectăm la ideea de patriotism, dincolo de clișee. Avem, în ultimii ani, o largă majoritate de intelectuali fini care privesc sacrificul pentru țară al unor oameni dispuși să-l facă cu sprîncene ridicate. Sigur, ei nu l-ar face. Eroismul este, pentru ei, raționali și sofisticați, o prostie. Cei care se duc pe front și mor în războaie pentru confortul nostru euro-atlantic sînt, nu de puține ori, văzuți ca un fel de țărănoi limitați și xenofobi , manipulați de lideri militari absurzi care vor sînge cu orice preț. Majoritatea filmelor de război, de la cele despre Vietnam încoace, vorbesc despre efectele devastatoare ale războiului asupra celor care îl (con)duc. Rar vezi cîte un film în care eroul știe bine ce face, este greu de clintit în convingerea sa că-și servește țara și are o validă argumentație interioară pentru care ucide inamici pe cîmpul de luptă, fiind, în același timp, om în toată puterea cuvîntului. Chris Kyle, cel care aflat în aparentă depresie, spune psihologului, privindu-l senin, uman și liniștit: ”Sînt gata să dau socoteală în fața lui Dumnezeu pentru fiecare glonț pe care l-am tras”, este un altfel de erou decît cei contorsionați de propriile vinovății, smintiți sau înrăiți de război. Există o întreagă cinematografie americană de război care pune vinovății pe umerii Americii. ”Lunetistul american” e altfel. Este un film care ne arată războiul din Irak prin luneta puștii unui soldat american credincios misiunii sale pe cîmpul de luptă și familiei sale, în America. Vedem atît de rar pe ecrane așa ceva, încît merită un Oscar numai pentru acest motiv.
Recomandările noastre
