Președintele PPE, Joseph Daul, a anunțat că eurodeputatul PMP se va ocupa de relația cu presa
Aflat la primul mandat de eurodeputat, ales pe listele PMP, Siegfried Mureșan a fost numit purtător de cuvânt al celui mai mare grup din Parlamentul European, respectiv grupul popularilor europeni. Anunţul a fost făcut de președintele PPE, Joseph Daul, pe Twitter. „Vom lucra împreună și îi urez succes”, a scris Daul pe rețeaua de socializare.
În vârstă de 34 de ani, Mureșan este vicepreședinte al Comisiei pentru buget și membru al Delegației parlamentare pentru cooperare UE-Moldova. Potrivit statisticilor, Mureșan a fost unul dintre cei mai activi europarlamentari români. Comisia pentru Buget a Parlamentului European a aprobat raportul său, prin care vor fi alocate 3,57 de milioane de euro pentru sprijinirea lucrătorilor disponibilizați de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii.