Elevii acuză: „Uniformele sunt afacerea profesorilor!”

Elevii acuză: „Uniformele sunt afacerea profesorilor!”

Consiliul Național al Elevilor critică din nou Regulamentul privind organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar. După acuzațiile de cenzură, acum scandalul este generat de obligativitatea ținutelor, care ar putea fi un factor de risc în combaterea corupției din învățământ.

Consiliul Național al Elevilor din România a ieșit din nou la luptă deschisă pentru drepturile cursanților învățământului preuniversitar. După criticile aduse modificărilor care permit cenzurarea revistelor editate de elevii din școli, acum Consiliul atacă art. 76, alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP). Acesta permite școlilor să implementeze obligativitatea purtării unor semne distinctive, cum ar fi ecuson, uniformă, eşarfă, sau altele asemenea.

„Se încurajează corupția”

„Considerăm că prin această măsură se încurajează corupția din școli, prin negocierile duse între direcțiuni și producătorii privați, neexistând o formă de înştiinţare în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor”, se arată în comunicatul Consiliului Național al Elevilor. Sursa citată a exemplificat cu cazuri din țară în care „uniformele aveau un preț exagerat sau erau fabricate şi comercializate de unități private, fără o licitație publică prealabilă, depăşind, de cele mai multe ori, suma de 200 de lei”. Or Legea Educației Naționale prevede gratuitatea învățământului preuniversitar, mai spun elevii. CNE consideră că această măsură este benefică doar în situația în care costurile implicate de achiziționarea uniformelor vor fi suportate de școli, autorități locale sau de către Ministerul Educației.

„Să fie opțional”

Tudor Stomff, elev în clasa a XI-a și fost vicepreședinte al CNE și ex-președinte al Consiliului elevilor din Capitală, susține necesitatea introducerii uniformelor școlare, de comun acord cu elevii, în funcție de veniturile școlilor. „Acolo unde sunt bani, să se facă, dar în școlile cu mai puțini bani să nu fie introduse. Eu cred că prevederea din Regulament trebuie să fie opțională, iar costurile uniformelor să fie introduse în cuantumul burselor sociale și/sau de merit, pentru că sunt copii care abia au bani de un pix și caiete, de unde să mai dea și pe uniforma școlară?!”, ne-a declarat Tudor Stomff.

Federația Națională a Părinților vrea să fi e introduse uniformele școlare

Mihaela Gună, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, combate poziția exprimată de elevi. „Noi suntem pentru purtarea uniformelor și cel puțin a unor însemne care să identifice faptul că acela este un elev al școlii respective. Și avem argumente puternice în ce susținem de ani de zile. Crește siguranța copilului, nu mai pătrund în școală necontrolat alții decât cei în uniforme, diferențierea între posibilitățile economice ale familiei fiecărui copil dispar” a declarat, pentru EVZ, sursa citată. „Gratuitatea școlii vizează alte aspecte, nu și hainele cu care te duci la școală. În țările europene se poartă uniforme, cu respect. Uniforma trebuie să fie stabilită de comun acord de școala, copii și părinți. Are și un efect psihologic. Poate și copilul va trata cu mai mult respect cadrul didactic din fața lui, poate are mai puțin aplomb în momentul în care nu-și mai poate etala bunăstarea”, a mai spus Mihaela Gună.