Noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” va fi inaugurată sâmbătă
- Loreta Popa
- 21 ianuarie 2015, 14:30
Noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, prima clădire destinată artelor spectacolului muzical construită în România după anul 1989, va fi inaugurată, sâmbătă, cu premiera naţională a musicalului „Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Stephen Barlow.
„Noua clădire a Teatrului de Operetă şi Musical Ion Dacian este amplasată în Bulevardul Octavian Goga nr. 1, la intersecţia a trei mari bulevarde şi în imediata apropiere a Bibliotecii Naţionale a României. Lucrările la noul sediu au început în anul 2012, clădirea (cu o suprafaţă totală de 6.381,50 mp distribuită pe trei niveluri) fiind proiectată să corespundă tuturor necesităţilor logistice şi tehnice moderne necesare bunei desfăşurări a activităţii sale, dar şi dezvoltării repertoriului”.
Potrivit Operei Naţionale din Bucureşti, sala de spectacole are o capacitate de 550 de locuri, iar scena are o suprafaţă de 14 metri lăţime, 20 de metri adâncime şi este dotată „cu toate echipamentele tehnice moderne destinate realizării unor producţii muzicale de o complexitate foarte ridicată”.
„Este primul teatru cu specific muzical construit în România după anul 1989 şi totodată este pentru prima dată când Opereta are un sediu construit special pentru a răspunde nevoilor pe care le presupune acest tip de spectacol atât de complex. Este o clădire nouă, situată în centrul Capitalei, construită pe structură metalică, cu elemente arhitecturale moderne, un important spaţiu cultural care lipsea din peisajul nostru artistic şi care va găzdui producţii importante de operetă, musical şi teatru-dans”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, directorul general al ONB.
Potrivit precizărilor ONB, foaierul primitor, care poate servi şi ca spaţiu de spectacol, librăria-magazin, cafeneaua, dar şi studioul destinat celor mai mici spectatori completează seria spaţiilor oferite publicului şi fac din Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian „o locaţie modernă, în deplin acord cu cerinţele secolului al XXI-lea”.
Artiştii şi personalul tehnic vor beneficia de săli de repetiţii şi cabine pentru orchestră, balet, solişti vocali şi dirijori, birouri pentru producători, cabine pentru machiaj şi perucherie, depozite pentru costume şi decoruri, croitorie, cizmărie, spălătorie, dar şi numeroase spaţii tehnice.
Biletele la primele patru reprezentaţii care vor avea loc pe noua scenă a Teatrului de Operetă şi Musical Ion Dacian în luna ianuarie au fost epuizate în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare, alte reprezentaţii ale musicalului „Fantoma de la Operă” regizat de Stephen Barlow urmând să aibă loc în luna februarie.
Potrivit istoricului furnizat de comunicatul ONB, cu un sediu demolat în anul 1986 de către regimul Ceauşescu (situat pe Splaiul Unirii), Teatrul de Operetă a funcţionat fără întrerupere până în anul 2005 în clădirea Teatrului Naţional Bucureşti I. L.Caragiale.
Din cauza incendiului care a afectat grav clădirea Naţionalului bucureştean, spectacolele s-au desfăşurat apoi în sala M.A.I. timp de doi ani, iar ulterior au revenit în actuala Sală Studio (fosta Sală Mică) a Teatrului Naţional Bucureşti "I. L. Caragiale", unde au avut loc până în anul 2011, când clădirea celui din urmă a devenit obiectul reparaţiilor capitale.
Rămas fără sală de spectacole, Teatrul de Operetă a desfăşurat, până de curând, un amplu turneu naţional. Teatrul de Operetă şi Musical Ion Dacian este o companie a Operei Naţionale Bucureşti.