Stroe vrea să se înscrie în UNPR

Stroe vrea să se înscrie în UNPR

După ce a plecat de la liberali pentru a face parte din formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, fostul ministru de Interne, Radu Stroe părăsește și PLR. El a afirmat că intenționează să se înscrie în UNPR în perioada următoare, precizând că este o decizie personală.

 „Am demisionat din motive personale din PLR. Nu fac reproșuri nimănui și e o decizie personală. La începutul sesiunii parlamentare îmi voi anunța adeziunea la grupul parlamentar al PSD, din care face parte și UNPR”, a declarat Stroe.

Potrivit unor surse, el a plecat din PLR nemulțumit că nu a obținut un post de ministru în Guvernul Ponta.

Chiar dacă Radu Stroe a afirmat că a luat deja decizia de a se înscrie în partid, cei de la UNPR nu sunt la fel de entuziaști, se gândesc încă cum să-i facă primirea acestuia în rândurile lor. Astfel, lideri ai UNPR ar vrea ca Stroe să mai rămână independent o perioadă de timp, pentru a nu le crea o problemă de imagine. „ Nu ne aduce nimic în plus, deși e bun acolo, la număr”, au precizat surse din UNPR pentru EVZ.