Iată bolidul de lux cu care va umbla primarul Robu I GALERIE FOTO
- Georgeta Petrovici
- 9 ianuarie 2015, 19:55
Un sedan de lux, cu scaune de piele crem și emisii reduse de gaze, așa se prezintă Mercedesul E Class pe care l-a primit, cadou, primarul Timișoarei, de la compania de salubritate a orașului. Limuzina de culoare gri-metalizat a ajuns, vineri, în parcarea municipalității de pe Bega.
Scriam la începutul săpătmânii că primarul Timișoarei, Nicolae Robu, începe anul cu mașină nouă. În ciuda ordonanțelor de urgență ale Guvernului care limitează posibilitatea achizițiilor, la nivelul municipalității s-a găsit soluția prin care edilul să fie dotat cu mașină nouă. A primit-o cadou de la firma de salubritate a orașului, RETIM RWE Ecologic Service, o companie în care 50% e acționară o firmă germană și tot atât Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Oficial, compania motivează cadoul prin faptul că Adunarea Generală a Acționarilor ( formată din doi oameni, un reprezentant al părții germane, și unul al Consiliului Local Timișoara – coleg de partid cu edilul liberal) a decis cumpărarea a două mașini pentru companie, cu care să se deplaseze reprezentanții ei la punctele de lucru. În mod curios, mașina primăriei ( pe care o va folosi primarul) este ultimul model de la Mercedes E Class, în timp ce partea germană a RETIM s-a mulțumit cu o Skoda Superb.