24 de creștini au murit iar alte zeci sunt în stare gravă după ce au consumnat o băutură alcoolică

24 de creștini au murit iar alte zeci sunt în stare gravă după ce au consumnat o băutură alcoolică

Douăzeci şi patru de persoane au murit după ce au băut alcool contrafăcut, în centrul Pakistanului, a anunţat poliţia, marţi. Majoritatea victimelor erau creştini care sărbătoreau Crăciunul.

Incidentul a avut loc sâmbătă, în Ajunul Crăciunului, într-un cartier creştin din Toba Tek Singh, un oraş aflat la circa 300 de kilometri sud de Islamabad.

„Potrivit ultimelor noastre informaţii, 24 de persoane au murit după ce au consumat o băutură toxică fabricată de locuitori în Ajunul Crăciunului”, a declarat un oficial din poliţia locală.

Cel puţin alţi 60 de oameni suferă de intoxicaţie, a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Pakistan, vânzarea de alcool este interzisă pentru majoritatea populaţiei, musulmană. Creştinii şi străinii de alte religii pot obţine un carnet care le permite să cumpere alcool, însă preţul este mare.

Numeroase persoane preferă să îşi producă singure băuturi alcoolice acasă, însă uneori acestea sunt toxice.  

În octombrie, 11 creştini au murit după ce au băut alcool contrafăcut, iar cel puţin 23 de oameni au avut aceeaşi soartă în martie.