Vrei, nu vrei, ieși la pensie la limita de vârstă

Vrei, nu vrei, ieși la pensie la limita de vârstă

Mulți dintre cei care ajuns la vârsta standard de pensionare ar vrea să rămână în activitate fără să iasă efectiv la pensie. Legea însă îi obligă să depună dosarul de pensionare, dar le permite și să muncească în continuare, cu o condiție

În România, vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi. De asemenea, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Practic, potrivit Legii 263/2010, toate persoanele care ajung la vârsta legală de pensionare și au îndeplinit stagiul minim de cotizare, au dreptul la pensie pentru limita de vârstă. Sunt, însă, cazuri în care, deși au ajuns la momentul în care ar putea ieși din activitate, unii români ar vrea să nu-și depună dosarul de pensie. Ei, bine, din păcate nu pot face asta.

În cazul pensionării pentru limita de vârstă, potrivit 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat arată că, „contractul individual de muncă (CIM) încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, independent de voința salariatului și a angajatorului sau de comunicarea deciziei de pensie”.

În baza aceluiași articol, alin. (2), constatarea cazului de încetare de drept a CIM se face „în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului”.

Așadar, CIM va înceta obligatoriu la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și stagiului minim de cotizare. Totuși, după încetarea CIM, persoana în cauză poate lucra în continuare, dacă încheie cu angajatorul un alt contract, pe durată determinată, și doar dacă se încadrează în categoria de pensionari care pot cumula pensia cu salariul.

Cine poate cumula pensia cu salariul

Potrivit legilor în vigoare, cinci categorii de pensionari pot cumula pensia cu salariul sau cu venitul realizat din activități profesionale. Prima categorie e cea a pensionarilor pentru limită de vârstă, care pot lucra atât la stat, cât și la privat, indiferent de nivelul pensiei (până în 2014, aceștia nu puteau lucra la stat dacă pensia netă era mai mare decât salariul mediu brut pe economie. Restricția a fost, însă, elimiată. n.r. ). De asemenea, nevăzătorii, invalizii de gradul al III-lea, copiii cu pensie de urmaș și soții supraviețuitori pot avea, în același timp, și pensie și salariu, indiferent dacă sunt angajați la stat sau la privat.

Ne puteți urmări și pe Google News