Andrei, Denisa și Răzvan, trei copii cuminți incluși în lista Moșului

Andrei, Denisa și Răzvan, trei copii cuminți incluși în lista Moșului

Evenimentul zilei este și în acest an partenerul lui Moș Crăciun și îl ajută să-i cunoască pe copiii cuminți din România, continuând tradiția de 13 ani a campaniei. Orice părinte poate să-i sară în ajutor Moșului, ca lista lui să fi e mai lungă. Astăzi includem, dintr-un foc, trei copii cuminți în lista lui Moș Crăciun din anul 2016

Primul dintre copiii merituoși este Andrei Cristian Prodan. Își trăiește copilăria cu zâmbetul pe buze, învață bine, își iubește părinții și frățiorul, iar cu prietenii merge în tot felul de aventuri, ne povestește, mândră, mămica băiatului, cea care ne-a scris un mesaj.

„Într-o frumoasă şi senină noapte de 8 decembrie 2007 a venit pe lume Andrei Cristian Prodan, un pui mândru şi vesel de românaș. A adus cu el fericirea şi bucuria de a trăi. Anii au trecut cu aventurile vârstei, cele specifice copilăriei, şi a devenit un mic gentleman cu inimă de leu. Acum este elev în clasa a II-a F la Şcoală Gimnazială 179 din Bucureşti. Învaţă bine, îi plac foarte mult matematică, ştiinţele exacte şi sportul. Se ambiţionează să fie din ce în ce mai bun să ştie cât mai mult. Copilăria lui este plină de activităţi, fie că e vorba de cele şcolare, de înot şi fotbal sau întâlnirile cu prietenii”, ne-a povestit Roxana Prodan.

FOTO: Denisa-Maria și Răzvan-Alexandru

Copilăria înseamnă bucurie

Puștiul ei adoră să construiască tot felul de structuri din piese Lego, ba chiar participă la concursurile pe această temă. În plus, are mare grijă și de frățiorul lui. „Merge la cursurile de limba engleză în Parcul Bazilescu din apropierea casei noastre, iar pe drum cântă şi se bucură de frumusețea copilăriei. Împarte cu bunănăte şi nu se da înlături de la provocări. Are mare grijă şi de frăţiorul lui mai mic. Fiecare moment din viaţă lui este însoţit de un râs cristalin şi sclipiri de bucurie în ochi. Ştie că trebuie să aibă întotdeauna grijă de trei lucruri: de minte - să o îmbogăţească, de inima/spirit - să fie bun dar şi înţelept şi de trup - să fie sănătos pentru a avea forţă să meargă mai departe şi să ajute la rândul lui. Cu gingăşie mă priveşte în ochi şi-mi spune: Te iubesc, mama, prima mea iubire!”.

Diplomele pot fi obținute și online

Și anul acesta avem o cale mai „scurtă”, pentru cei care vor să obțină mai repede diploma pentru copilașii cuminți. Ei pot intra pe site-ul evz.ro/diploma, unde trebuie să completeze formularul online. În acesta vor trebui să indice numele copilului cuminte, vârsta acestuia și să încarce o fotografie cu prichindelul merituos. Diploma o pot printa în trei variante grafice (albastru, roșu și bleu) și o pot trimite pe email.

Frățiorii năzdrăvani

Când am rugat-o pe mămica celor doi copilași să ne spună ceva despre ei, s-a emoționat imediat. „Ce frumos...o poveste cu copiii mei!”, ne-a scris Mira Nicolae.

Imediat ne-a și dat detalii care să „justifice” includerea celor doi năzdrăvani pe Lista copiilor cuminți România 2016.

Cavalerul și micuța doctoriță

„Răzvan-Alexandru are 9 ani, este elev în clasa a doua și să știți că învață foarte bine. Îi place cel mai mult matematica, dar în afară de asta, adoră să se joace pe calculator, mai ales jocul Minecraft”, ne scrie mămica băiatului. Am aflat și că, atunci când „expiră” timpul în care are voie să se joace pe calculator, Răzvan construiește tot felul de nave cu piesele de Lego, pe care le împarte, cu drag, cu surioara lui, Denisa-Maria. Fetița, care are doar 3 anișori, a făcut o pasiune pentru omuleții din seturile Lego, dar în afara de asta „îi place să cânte și să danseze prin toată casa”. Nu e nevoie să o întrebi pe Denisa – Maria ce vrea să se facă atunci când o să fie mare, pentru că „aproape zilnic ne consultă și ne dă medicamente, ne face injecție... e doctorița casei”, ne explică mămica ei. „Despre ei sunt multe de povestit, sunt copii cuminți și tare sensibili, mai fac ei și boacăne, dar nu grave. Cel mai mult îmi place că Răzvan o iubește tare mult pe Denisa și o protejează”, încheie Mira Nicolae mesajul transmis redacției.

Ne puteți urmări și pe Google News