Ministrul Comunicaţiilor: „Proiectul Ro-NET, posibil finalizat la finele lui 2017”

Ministrul Comunicaţiilor: „Proiectul Ro-NET, posibil finalizat la finele lui 2017”

Ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Delia Popescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că proiectul Ro-NET - prin care 783 de localităţi din mediul rural ar urma să aibă internet în bandă largă - nu se va finaliza în acest an, estimând că acest lucru ar putea fi posibil până la sfârşitul anului viitor.

"În momentul de faţă (proiectul Ro-NET - n.r.) este în fazare. Deci, am trecut de pe exerciţiul financiar trecut pe noul exerciţiu financiar 2014 - 2020. Îl vom duce la bună finalitate, cu această întârziere, din păcate, pentru noi. Până la finalul anului nu va fi terminat, de abia în momentul de faţă suntem în recepţie cu o parte dintre cele 783 de localităţi asociate proiectului Ro-NET, dar nu se va finaliza anul acesta. Cu siguranţă vom intra şi în anul următor, dar nu renunţăm la acest proiect şi continuăm", a spus ministrul Comunicaţiilor.

Întrebată când estimează că ar putea fi finalizat proiectul, ministrul Delia Popescu a declarat că ar putea fi sfârşitul anului viitor. "Probabil că vom putea face o estimare la sfârşitul anului 2017. De finalizare", a conchis Delia Popescu, potrivit Agerpres.

Un număr de 783 de localităţi din mediul rural ar urma să aibă internet în bandă largă (broadband), ca urmare a Ro-NET, considerat a fi unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de comunicaţii din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

La finele lunii octombrie, Comisia Europeană a decis să aloce 45,7 milioane de euro de la Fondul European de Dezvoltare Regională pentru proiectul Ro-NET, început în perioada 2007-2013.

Potrivit MCSI, Ro-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localităţi identificate ca 'zone albe' iar acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane şi zonele rurale, aducând internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice'.

Ministrul Delia Popescu a participat, vineri, la conferinţa de lansare a proiectului pilot "Alba Iulia Smart City".