Isteria știrilor FALSE continuă! A fost dezmințită informația că CNN a difuzat din greșeală un film pentru adulți timp de 30 de minute
- Antonia Hendrik
- 26 noiembrie 2016, 16:21
După ce pe internet a circulat știrea că CNN a difuzat zilele trecute timp de 30 de minute un film pentru adulți, din greșeală, în locul unui serial, acum apare informația că lucrurile nu au stat deloc așa. Marile posturi TV au rectificat știrile după ce au titrat că filmul a fost dat pe post.
Potrivit usatoday.com, marile posturi de știri care au difuzat subiectul au început rând pe rând să dezmintă informația.
Totul a început de la un utilizator al Twitter, @solikearose care a scris că episodul din Anthony Bourdain: Parts Unknown care trebuia să fie difuzat într-o seară, la ora 23.00, a fost înlocuit timp de o jumătate de oră de un film pentru adulți. La scurt timp a apărut și o declarație a celor de la CNN care părea să confirme gafa de proprorții, potrivit b1.ro.