Ronaldo refuză să intre în criză și spulberă recorduri
- Andrei Călin
- 21 noiembrie 2016, 00:00
Portughezul a reușit un hattrick împotriva lui Atletico și a devenit cel mai bun marcator din istoria derby-ului Madridului
Cristiano Ronaldo a revenit în centrul atenției, după un debut de sezon mai puțin productiv, în care s-a vorbit despre o criză sportivă.
A lovit din toate pozițiile
Superstarul portughez a decis de unul singur partida câștigată de Real Madrid, în deplasare, în fața concitadinei Atletico (scor 3-0). Lusitanul a marcat în prima repriză, în minutul 23, după ce a ghicit o breșă în zidul gazdelor, și a transformat o lovitură liberă, de la 22 de metri. Apoi, în partea a doua, Ronaldo a bătut impecabil o lovitură de la 11 metri (71) și și-a desăvârșit opera în minutul 77. Astfel a ajuns Cristiano jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise vreodată în partida dintre Atletico și Real - 18. Cu o reușită mai mult decât legendarul Alfredo Di Stefano (17).
Minutul de reculegere n-a mai avut loc
Deși oficialii lui Atletico anunțaseră că, înaintea confruntării cu „galacticii” se va ține un minut de reculegere, în memoria lui Daniel Prodan, fost jucător al trupei de pe „Vicente Calderon”, evenimentul nu a mai avut loc. Însă fanii de la tribuna I nu l-au uitat pe român și au afișat un banner cu numele său.
Real rămâne lideră în Primera Division, cu 30 de puncte, și este secondată de FC Barcelona (26). Catalanii s-au împiedicat în ultima rundă, de Malaga, acasă, scor 0-0.