Se spune că maturitatea este vîrsta clarificărilor, a temeiurilor deja găsite, a echilibrului și a apropierii de înțelepciune.
Dacă este așa, jurnalismul liber al celei mai mari democrații a lumii este, încă, în plină copilărie. Confuzia și deruta, de nu chiar isteria anxioasă care a cuprins în ultime vreme jurnalismul american, la care, acum un deceniu sau două, noi priveam cu jind, invidie și oftaturi de îndrăgostit depărtat, par mai degrabă simptomele unei copilării nefericite decît semnele unei maturități democratice.
Victoria lui Donald Trump devine pe zi ce trece o provocare serioasă, deopotrivă pentru societatea și presa americană. Violența cu care o bună parte a „democraților” resping rezultatul alegerilor (deși, după ultima dezbatere televizată, ei erau cei scandalizați de perspectiva unui Trump înfrînt care nu acceptă rezultatul) are o legătură directă cu presa. Se știe, cvasi-unanimitatea presei americane a fost anti- Trump. Nimeni nu a fost pro-Trump. Pînă și canalele clasice ale republicanilor, precum FoxNews, au fost vehement anti-Clinton, dar rezervați și mai degrabă reci cu Trump. După miliardarul a cîștigat alegerile, presa americană a rămas ca o dugheană peste care a trecut un tsunami. Se declara șocată...
Kyle Pope, redactorul șef al prestigioasei Columbia Journalism Review, scria a parta zi după alegeri: „A sosit vremea ca junralismul să dea socoteală. Incapacitatea jurnalismului de a înțelege ascensiunea lui Trump din ultimul an, culminînd cu victoria de marți seara stă, fără dubiu, printre cele mai mari eșecuri ale jurnalismului generației noastre... Pornirea jurnaliștilor, la început, de a-l ridiculiza pe Trump și pe suporterii săi, apoi desconsiderarea lor și, în final, susținerea activă și pledoariile înfocate pentru înfrîngerea lui Trump ne-au dus în situația în care întreaga îndeletnicire a jurnalismului are nevoie să fie regîndită și reclădită.” Acoperind campania electorală din 2016, jurnalismul american a ajuns la limita de jos a profesionalismului. Orice știre era profund politizată, în funcție de ideologia celui care o difuzează. Presa americană ajunsese exact la nivelul presei românești: ditamai CNN și FoxNews deveniseră versiuni americane ale Antenei 3 și RTV. Diferența, altădată sacrosanctă, între spațiul editorial și cel al știrilor nu a mai existat. Toată presa americană a devenit „de opinie”, de dimineața pînă seara, în toată întiderea formelor ei de exprimare. Presa nu a mai informat, ci a făcut propagandă electorală, iar redacțiile au devenit ONG-uri pline cu activiști, de nu chiar sedii de campanie electorală ale lui Clinton.
În acest context, proprietarul prestigiosului „The New York Times” a publicat o scrisoare către cititorii săi, la doar cîteva zile după alegerile americane. O scrisoare enigmatică, din care fiecare înțelege ce vrea, iar eu admit că, în afara temerii pierderii unui număr însemnat de abonați în cîteva zile, nu înțeleg nimic.
Concurența lui „The New York Times” s-a bucurat: pentru ei, scrisoarea lui Arthur Sulzberger Jr, proprietarul celui mai mare pachet de acțiuni și șef al Consiliului de Administrație, este o scuză publică pentru felul în care marele cotidian a acoperit campania electorală americană. Acum mai bine de 100 de ani, cînd străbunicul lui Arthur Sulzberger Jr a cumpărat ziarul ce făcea cam 9000 de cititori pe zi, a jurat că se dedică, pentru „un număr nesfîrșit de ani”, jurnalismului obiectiv. Astăzi, NYT are un tiraj de 1,3 milioane de exemplare pe zi. Iar lui Sulzberg are de ce să-i fie rușine. Ce a făcut NYT în campania electorală din acest an este nu doar departe de direcția indicată de strămoși, ci o adevărată sfidare a ideii însăși de jurnalism. Ditamai NYT a devenit, în ultimele luni, o veritabilă goarnă clintoniană. Acum, sigur, proprietarii săi, pierd cititori și trimit scrisori patetice despre jurnalism și dedicare. Cei care cred că Sulzberger își cere, cumva, scuze se bazează pe următorul pasaj din scrisoarea sus-pomenită: „În timp ce refectăm la rezultatele de acum, dar și la lunile din urmă, în care am transmis știri și sondaje, ne asumăm scopul de a ne rededica misiunii noastre fundamentale. Această misiune este aceea de a informa despre America și despre întreaga lume cu onestitate, fără teamă și părtinire, străduindu-ne întotdeauna să înțelegem și să reflectăm toate perspectivele politice și experiențele de viață, în materialele pe care vi le aducem.” Rededicarea a sunat tuturor celor cărora nu le-a plăcut comportamnetul lui NYT în campania electorală ca o scuză - adică, am greșit și vom reveni acolo de unde am plecat, la jurnalismul obiectiv. Mie, însă, întreaga scrisoare mi s-a părut ciudată. Nicăieri nu se spune clar că direcția editorială a fost greșită, că ziarul a fost dus într-o zonă inconfortabilă, că brandul a fost compromis. Nicăieri nu spune că NYT a refuzat sistemtic să înțeleagă ce e cu Trump și ne-a oferit doar prefabricate ideologice ale adversarilor lor.
NYT este, cum ar zice cineva, curcișătorul presei scrise americane. Pierdut în fumul greu iscate de propriul tir fără de măsură, crucișătorul pare că s-a oprit o clipă ca să înțeleagă el însuși pe unde e. Sigur că tot mare e. Dar te uiți la el, acum, și îl vezi cît este de penibil...
Recomandările noastre
