Abordând subiectul propus, cu siguranţă îmi atrag oprobriul unora, a căror rigiditate subiectivă a propriilor principii îi face incapabili să poată accepta şi altceva, chiar numai şi pentru o discuţie destinsă în acest sens, care, totuşi, riscă să afecteze emoţional alte persoane aflate întâmplator de faţă.
Astăzi, au loc realizări cu totul uimitoare, cu rezultate promiţătoare ale cercetărilor avansate în decriptarea tainelor biologiei moleculare, a geneticii, în dorinţa legitimă de a pătrunde treptat în intimitatea vastului program destinat vieţii pe Terra de către formidabila forţă imaterială universală, pe care, o parte dintre pământeni, creştinii, au denumit-o – încă din negura timpurilor - Dumnezeu. Momentul aşteptat, incredibil astăzi pentru mulţi, când cercetătorii vor reuşi să creeze artificial în laboratoare viaţă capabilă de autoreproducere, va fi, probabil, începutul adevăratei Apocalipse pe Pământ. Dar nu în sensul ei catastrofic, ci unul benefic din toate punctele de vedere. Un nou început pentru umanitate, dominat de o înaltă tehnologie (dacă nu intervine altceva între timp!).
Aflat în plină dezbatere animată, pro - contra, între somităţi ale medicinei umane moderne, actul eutanasierii sau al sinuciderii asistate medical – proces asumat personal, conform cu normele unei legislaţii aferente, de către pacienţi aflaţi în stadii terminale ale bolilor incurabile – a fost liberalizat tacit în câteva state din UE, precum Luxemburg, Olanda şi Belgia. Demersul eutanasierii umane este aspru condamnat şi respins de dogmele religioase creştine, mai cu seamă cele ortodoxe, care lasă strict doar la voia Domnului sorocul părăsirii acestei vieţi. Indiferent de chinurile insuportabile pe care le îndură un bolnav în pragul sfârşitului care trenează şi de eforturile indescriptibile ale apropiaţilor săi, care se sacrifică, îngrijindu-l neputincioşi, după posibilităţile lor.
Încă îmi sună şi acum în urechi ţipetele îngrozitoare de durere ale unei bune prietene de-a noastră, diagnosticată cu cancer recidivat, generalizat cu metastaze multiple. Nici doctorii şi nici morfina nu o mai puteau ajuta, aşa că fusese dată acasă, în îngrijirea familiei, care se uita pierdută la zbaterile femeii ce-şi dorea mai repede finalul, care nu mai venea. Până la urmă, greu, ne-a părăsit! Nu demult, am văzut la televizor o biată mamă îndurerată, care îşi frângea incapabilă mâinile, negăsind absolut nicio soluţie de ajutor pentru fiul ei matur, bolnav incurabil de o boală genetică, numită „boala oaselor de sticlă”. Ajuns să cântărească circa treizeci de kilograme, zăcând nemişcat în pat şi cu dureri atroce ale întregului sistem osos. Din spital, a fost redat familiei şi nici morfina nu-l mai ajută pe bietul tânăr! Omenirea a depăşit deja hotărâtă pragul Mileniului III şi, totuşi, în pofida solicitărilor disperate ale multor bolnavi incurabili, eutanasia asistată mai poate fi încă asociată unui afront adus Creatorului?
Recomandările noastre
