ROMÂNIA LUI CRISTOIU | O manipulare iresponsabilă în România de azi: Donald Trump- omul rușilor
- Ion Cristoiu
- 14 noiembrie 2016, 20:07
Sîmbătă după-amiază, într-una din pauzele de lucru în chioşcul din Găgeşti-Deal (cu două radiatoare se poate sta şi pe o vreme cîinoasă într-o asemenea amenajare), am butonat telecomanda de pe un post tv de ştiri pe altul.
De la România tv, unde era ceva horror (gen Cutremur la nivel înalt: Cine tremură? Imediat! Pe loc!) am sărit la Realitatea tv. Se discuta într-o emisiunea aiurea, rubricizată drept Ediţie specială, alegerea drept preşedinte a lui Donald Trump. Burtierele, partea ruşionasă, dezvelită la televiziunile de ştiri, toate cu poalele ridicate, nu difereau de cele de la România tv. Adăugate secvenţelor difuzate în buclă de la Protestele anti-Trump burtierele lăsau să se înţeleagă, de către telespectatorul fidel postului, un PNL-ist care vede salvarea partidului în icoana Născătoare de Minuni Dacian Cioloş, că SUA sînt în pragul Războiului civil. Dacă nu cumva, aşa cum cer tinerii frumoşi şi liberi din America lui Soroş, Donald Trump, urmînd exemplul lui Victor Ponta, va demisiona înainte de a depune jurămîntul ca preşedinte.
Moderatoarea era una tipică unei zile de weekend.
O bucătăreasă care dăduse fuga să facă o emisiune lăsînd pe foc ciulamaua.
Invitaţii, doi tineri ageri, veniseră excelent pregătiţi în materie de Donald Trump.
Moderatoarea venise şi ea pregătită.
Să-i ardă o ciulama acolo, în direct.
Nu e de mirare că moderatoarea habar n-avea de Programul lui Donald Trump, de problemele Americii și în general de politica externă.
Întreba şi ea ce auzise vobindu-se la machiaj, cînd nişte ziliere o fardau cu grijă.
La un moment dat, bucătăreasa a deschis gura şi-a zis:
– Donald Trump şi-a exprimat simpatia faţă de Vladimir Putin. Pe de altă parte, România e intrarea americanilor la Marea Neagră.
Unul dintre cei doi a tresărit:
– Donald Trump n-a zis nicăieri că-l simpatizează pe Vladimir Putin.
A spus că admiră felul în care întruchipează interesele ruşilor.
Lucru explicabil.
Teza sa fundamentală e că el întruchipează interesele americanilor.
Am închis, lovit din nou de deznădejdea de a fi poreclit ziarist român.
Şi mi-am dat seama din nou, în aceste zile, că în presa noastră se repetă la infinit, după principiul rumegatului, tot felul de clişee, despre a căror origine pot spune multe.
Faţă de Donald Trump n-am nici simpatie, nici antipatie.
Am însă conştiinţa unei datorii faţă de cititorii mei.
Cea de a-i informa corect.
Alături de Trump nebun, Trump – Extremist, Trump - maimuțoi, clișeele preluate din campania dusă de Hillary Clinton, un clișeu de mare circulație în România e cel Donald Trump - omul rușilor.
Bucătăreasa de la Realitatea tv n-avea nici o vină cînd se crucea cu mîna la gură, ca o virgină auzind o vorbă deșucheată, că noul președinte al SUA îl simpatizează pe Vladimir Putin.
Ea nu făcea altceva decît să repete ceea ce mai toată presa noastră a susținut și continuă să susțină, deși în SUA campania electorală s-a încheiat deja.
Am publicat pe cristoiublog.ro și mai apoi în Evenimentul zilei capitolul dedicat politicii externe în cartea lui Donald Trump, Cripped America. How to make America great again.
Cititorii au putut sesiza că nicăieri Donald Trump nu e binevoitor cu Federația Rusă.
Ba chiar, dacă judecăm după reproșurile aduse Puterilor Occidentale în cazul Crimeea, din finalul capitolului, am putea spune că republicanul Donald Trump e mai dur decît Democratul Obama față de acțiunea Rusiei:
”Avem nevoie să utilizăm aceste forţe pentru a forma alianţe puternice cu aliaţii noştri naturali, dar trebuie să ne aşteptăm, ca, şi ei, la rîndul lor, să răspundă cînd avem nevoie de ei. Nu voi înţelege niciodată de ce Germania şi alte ţări au privit cu pasivitate cînd Rusia lui Puțin a intrat în Ucraina.”
În același capitol mai există doar o referire la Rusia, nici aceasta prea amabilă :
”Nu e nici o îndoială că a trata cu China, la fel de bine cu Rusia, va constitui marea noastră provocare pe termen lung.”
Pentru a prezenta tabloul complet al referirilor la Rusia trebuie să precizăm că Moscova mai apare doar o singură dată în paginile cărții :
”La ora la care scriu, președintele rus Vladimir Putin i-a dat șah președintelui nostru punînd pe picioare o coaliție în Siria care va face din Putin singurul lider eficace al Lumii. El și aliații săi - în primul rînd Iranul - sau poziționat pe tabla de șah exact acolo unde președintele Obama și armata noastră au eșuat mizerabil s-o facă de ani întregi. (…)
Mai rău, noi am negociat cu Iranul ( acum cel mai bun prieten al Rusiei) un Tratat asupra armamentului nuclear care nu valorează un sfanț (….)”
Unde sînt bezelele trimise lui Vladimir Putin?
Orice om de bun simț, care nu s-a tîmpit atît de tare încît să se lase manipulat grosolan de Propagandă, vede că Donald Trump, dînd curs poziției Republicane în materie de politică externă, îl critică pe Obama pentru slăbiciuni față de Rusia.
Despre cine e în spatele acestei manipulări care lovește interesul nostru național, voi scrie într-alt număr.
Pînă atunci să răspundem la întrebarea :
În ce constă manipularea prin care Donald Trump a fost și continuă să fie denunțat în România drept simpatizant al Moscovei?
Răspunsul îl putem găsi recitind pasajul de mai sus din cartea lui Donald Trump.
Din cîte se vede, în timpul campaniei, Donald Trump l-a invocat pe Vladimir Putin în context pozitiv pentru a arăta americanilor cît de slab e președintele Obama.
Din cauza acestei slăbiciuni – spune Donald Trump - America a ajuns simplă spectatoare la jocurile lui Vladimir Putin pe planetă.
Tema Americii puse în inferioritate, de mare succes electoral la un popor precum cel american, care se crede ăl mai tare din Lume, apare și în referirile la alte zone ale politicii externe a SUA, cum ar fi, de exemplu, cea a relațiiilor cu Iranul sau cu China.
Răstălmăcind o temă de campanie, manipularea din România a ajuns să-l prezinte pe un Republican precum Donald Trump drept omul rușilor.
Tot cu o răstălmăcire grosolană ne confruntăm și în cazul unei alte realități din doctrina de politică externă a lui Donald Trump:
Capitolul consacrat politicii externe conține doar cîteva rînduri despre Rusia, în timp de despre China el ne oferă cîteva pagini.
De ce?
Pentru că Donald Trump identifică drept putere globală, amenințătoare pentru SUA, China și nu Federația Rusă. Nimic nu irită mai tare Moscova decît considerarea Rusiei drept o putere regională și nu una globală. Donald Trump tocmai asta face. Reduce Rusia la o putere regională. Principalul temei al acestei teze îl dă viziunea lui Donald Trump despre adevăratul Război Mondial din prezent, cel căruia America trebuie să-i facă față:
Războiul economic.
Globalizarea, pînă nu demult avantajoasă pentru America, a ajuns acum, în condițiile ivirii și creșterii neîncetate a Puterii economice mondiale care e China, un imens dezavantaj.
Pentru America, Rusia e în plan militar un adversar mai puternic și mai periculos decît China.
Da, dar cîtă vreme un Război Mondial e imposibil, pentru că Marile Puteri nucleare, inclusiv Rusia, știu că asta ar însemna Apocalipsa, rămîne drept o realitate de necontestat Războiul economic. Fără a face caz de Puterea sa militară, deși se înarmează tot mai mult, China a dus și duce un Război economic, singurul de altfel care contează la ora asta pe planetă.
Un război pe care, potrivit lui Donald Trump, America trebuie să-l ia în serios, altfel va fi vai de ea:
”Nu e nici o îndoială că a trata cu China, la fel de bine cu Rusia va constitui marea noastră provocare pe termen lung.
Rivalitatea noastră cu China este la ora actuală de ordin economic şi noi am pierdut această bătălie de ceva timp.”
Desigur, pentru noi, românii, China nu reprezintă un pericol, fie și pentru că nu ducem cu ea nici un război.
Nici economic, nici militar.
Pentru noi, Rusia e un adevărat pericol, pentru că ne temem de ea din punct de vedere militar.
În ce măsură noua doctrină americană ne lasă descoperiți în fața Rusiei e altă poveste.
Sigur e însă că prin această incredibilă campanie anti - Trump din România de după alegerile americane, noi rămînem și mai descoperiți în fața Rusiei.