TERIFIANT. Un copil este în STARE GRAVĂ după ce a căzut de la etajul 4. Cum s-a produs TRAGEDIA
- Georgeta Petrovici
- 7 noiembrie 2016, 09:59
Un copil de 11 ani a căzut, în această dimineață, de la fereastra apartamentului în care locuia, situate la etajul IV. El a fost transportat în stre gravă la spital.
Incidentul s-a petrecut în zona Nicolae Bălcescu din Timișoara. O persoană care aștepta tramvaiul a observat căzătura și a sunat la 112.
Copilul a ajuns, în această dimineață, în stare gravă la spital, preluat de o ambulanță SMURD, după ce a căzut de la etajul patru. El a fost internat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde medicii încearcă să-i salveze viața. Potrovit doctorului Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al unității medicale, copilul are capul zdrobit
”Copilul e în stare gravă. Colegii mei au constatat că băiatul era singur acasă, iar fereastra deschisă. Părinții erau plecați la serviciu. Din primele investigații, copilul provine dintr-o familie cu stare bună, nu ar exista, la prima vedere, motive de sinucidere”, a transmis reprezentantul Poliției Timiș.
Acesta e al doilea copil care plonjează de la etaj în ultimele zile în Banat. Reamintim că zilele trecute o fetiță de șase ani a căzut de la etajul al doilea. De la Hunedoara micuța a fost transportată cu elicopterul SMURD la Timișoara, în urma căzăturii constatându-se că are plămânii perforați. (Foto: Adrian Pîclișan)