Scandal între liberali în legătură cu listele. VEZI cine nu mai candidează la PNL Bihor
- Ana Petrescu
- 10 octombrie 2016, 15:29
Liberalii au decis, luni, în Biroul Politic Naţional, să nu mai includă o serie din vechii membri pe listele pentru parlamentare. Co-preşedintele organizaţiei de femei a formaţiunii, Lucia Varga, care candida din partea PNL Bihor pentru un mandat de parlamentar nu se mai regăseşte printre candidaţi.
Deputatul liberal Lucia Varga a solicitat în BPJ reluarea votului asupra listei candidaţilor PNL Bihor pentru alegerile parlamentare. Ea a argumentat că, iniţial, au fost supuse votului membrilor BPJ doar cinci dintre cele 11 persoane care şi-au manifestat intenţia de a candida.
Pe de altă parte, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a spus că listele PNL Bihor nu sunt definitivate şi pot interveni o serie de schimbări în ceea ce priveşte candidaţii pentru parlamentare.
Nemulţumirea Luciei Varga, care a acuzat că votul cu propunerile pentru judeţ a fost nedemocratic, a dus la demisia acesteia din funcţia de co-preşedinte al organizaţiei de femei a PNL.