Laurențiu Reghecampf trage un semnal de alarmă: „Vom avea mari probleme”
- Andrei Călin
- 26 septembrie 2016, 18:13
Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua, și-a avertizat elevii că ar putea avea mari probleme la meciul cu Villarreal, din grupele Ligii Europa, dacă nu se vor concentra și vor continua să comită erori.
Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua, a tras un semnal de alarmă înaintea confruntării pe care „roș-albaștrii” o vor susține, joi, în grupele Ligii Europa. „Reghe” a spus că elevii săi ar putea să aibă probleme serioase dacă nu se vor concentra în partida cu ibericii, și a cerut mai multă responsabilitate. „Jucătorii trebuie să fie mai responsabili. Nu am tratat așa cum trebuie fazele din apărare. Indiferent de cine face faza de aparare trebuie să trateze jocul mai serios. Trebuie să avem grijă, trebuie să fim sută la sută concentrați, întâlnim o echipă puternică. Dacă nu o să fim sută la sută concentrați, la meciul de joi, cu Villarreal, vom avea mari probleme. Sper să vină cât mai multă lume la stadion”, a spus Regehcampf.