Soția premierul Dacian Cioloș ar putea participa la recepția oferită de Barack Obama
- Ana Petrescu
- 19 septembrie 2016, 12:31
Valerie Cioloș, soţia premierului Dacian Cioloş, se află în Statele Unite ale Americii, la invitaţia unor prieteni, potrivit unor oficiali ai Guvernului, citați de Agerpres.
"Doamna Valerie Cioloş se află deja în Statele Unite ale Americii, la invitaţia unor prieteni. Şi-a plătit personal toate costurile deplasării şi va asigura reprezentarea la evenimentele din marja Adunării Generale a ONU al căror format implică prezenţa soţiei şefilor de delegaţii unde a fost invitată", a precizat Executivul, la solicitarea agenției mai sus menționate.
Premierul Dacian Cioloş va pleca în cursul după amiezii de luni la New York, pe la ora 17.00, unde va participa la cea de-a 71-a Sesiune a Adunării Generale a ONU.
Valerie Cioloş îl va însoţi cel mai probabil pe primul-ministru atât la recepţia oferită de preşedintele american, Barack Obama, şi de prima doamnă, Michelle Obama, în onoarea şefilor de delegaţie, cât şi la recepţia de bun venit oferită de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.
Conform programului de Guvern, recepţia oferită de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, are loc marţi dimineaţă, în vreme ce recepţia preşedintelui american, Barack Obama, este programată marţi seară.