Terifiant. „Tăietura finală”, romanul lui Veit Etzold bagă frica în oase oricui îl citește și îl face mai prudent în utilizarea internetului.
Pentru că mințile bolnave pot transforma spațiul virtual într-un tărâm înspăimântător, de coșmar, bântuit de spectrul morții. O rețea atotcuprinzătoare și globală, creată pentru a facilita comunicarea, schimbul rapid de informații poate deveni o amenințare. Cei care trimit email- uri, sau împărtășesc tuturora pe facebook date personale se expun, câteodată, cu inocență, unor primejdii nebănuite.
Clara Vidalis, comisar principal în Departamentul Omucideri de la LKA din Berlin urmărește ucigași în serie, într- o vreme în care numărul asasinilor, pedofililor, violatorilor este în creștere. În „Tăietura finală” ea se află în căutarea unui scelerat care racolează cu abilitate pe internet diverse persoane, le atrage în ascunzișuri și apoi filmează uciderea lor. După aceea le eviscerează și le mumifică. În curând, populația metropolei este cuprinsă de panică, vizionând filmulețele macabre. Toți se uită cu teamă în jurul lor, din moment ce un criminal umblă liber pe străzi.
Echipa Clarei, formată din medici legiști, psihiatri, IT-iști încearcă să contureze profilul criminalului – un tip metodic, răbdător, deștept, inventiv, priceput în computere și de o cruzime inimaginabilă. Ei îi analizează modul de operare, recoltează amprente de la locul faptelor sângeroase, cercetează probele ADN, studiază dosarele unor cazuri similare, chestionează martori. Nu trece mult și Clara înțelege că pentru Cel fără nume a devenit ea însăși o țintă. O provoacă la o competiție, îi face confesiuni la telefon sau prin mesaje electronice, convins că niciodată nu va fi demascat. Rând pe rând, cei doi schimbă rolurile între ei. Vânatul devine vânător și invers.
Da, e captivantă această confruntare pe viață și pe moarte. Dar mai tulburătoare rămâne întrebarea pe care și-o pune (și ne-o pune) autorul: poate fi internetul atât de periculos?
Recomandările noastre
