La capătul unei competiții de coșmar, campionul mondial la Kempo, Yamato Zaharia, a cucerit titlul de campion absolut al Legiunii FIGHT 4 U CLUB
- Andrei Călin
- 7 septembrie 2016, 11:43
Mai mulți luptători activi din Legiunea Străină, reuniți sub denumirea Fight 4 U Club, organizează în România competiții de mare andurantă, unde efortul fizic este dus la extrem iar cei care au curajul să se înscrie în cadrul unui astfel de format, au parte de cel mai dur program competițional din cariera lor.
FIGHT 4 U CLUB nu este nici pe departe o competiție de “bătaie” în care câşigă cel care "ştie să dea mai bine cu pumnul" ci este o competiţie foarte complexă, de tip militar. Este o tabară de supraviețuire în regim cazon, de mare anduranță, organizata pe formatul “legiunii straine”, în care, timp de o săptamană, 24/24h, ți se fortează la extrem limitele fizice, psihice și mentale. Cea mai recentă ediție a fost câștigată de campionul mondial la Kempo, Yamato Zaharia (20 ani), fiul președintelui Federaiţei Române de Kempo, Amatto Zaharia. Timp de o săptamană, Yamato Zaharia, alături de colegii lui, a făcut de gardă în fiecare noapte pentru a nu se fura steagul legiunii, a dormit cel mult 3-4 ore stând mereu între veghe și somn în așteptarea permanentă a eventualelor “alarme”. Antrenamentul începea la ora 5:00 dimineața, dupa care continua toată ziua în soare, la 35 de grade, fără a i se permite protejarea în niciun fel împotriva insolațiilor. A alergat zilnic câte 15-20 km pe nisip, pe asfalt, prin apă, cu o raniță plină de bolovani sau nisip de 20-30 kg în spate. A făcut zeci de sprinturi și sute de flotări, zeci de serii de tracțiuni la bară, sute de abdomene cu butuci grei de lemn în brațe, sute de genoflexiuni cu cauciucuri în spate. A săpat și a mers prin tranșee, a ridicat și a împins de zeci de ori anvelope mari de camion. A exersat ore în șir procedee de autoapărare, lovituri cu pumnii și picioarele, aruncări, după care a făcut zilnic zeci de sparringuri în diverse forme de arte marțiale. După toate acestea, a fost aruncat la câteva sute de metri în largul mării, atunci când sunt curenții mai puternici, fiind obligat să înoate până la mal. In toată această perioadă, antrenamentul se desfasoară sub o presiune psihică continuă, ordinele instructorilor fiind strigate, tip “legiune”, fără să ai dreptul să comentezi nici verbal și nici prin atitudine. La finalul fiecărei zile de antrenament epuizant ai de trecut diverse teste eliminatorii precum orientarea în teren după o hartă schițată, găsirea pe baza unor indicii a unor obiecte ascunse în diverse locuri într-o peșteră cu zeci de coridoare, implicarea într-un "război" de tip paintball, participarea la zeci de meciuri de luptă corp la corp organizate la lumina farurilor unui tractor, cu reguli create ad-hoc. Aceasta anduranța fizică și presiunea psihică duse la extrem, combinate cu tot felul de teste specifice, determină majoritatea concurenților să "dezerteze" după prima sau cel mult a doua zi. Tot acest efort fizic extraordinar este “susținut” cu o hrană minimală, de supraviețuire, exact așa cum trebuie pentru acest tip de competiție. Datorită acestui cumul de antrenamente epuizante și teste eliminatorii deosebit de dificile, în finalele FIGHT 4 U CLUB nu ajung neapărat cei care au mușchii mai mari, cei care dau mai bine cu pumnul sau cei care alearga mai rapid, ci doar cei care îndeplinesc și posedă un cumul foarte complex de abilități și capabilități. La fel ca și în prima editie, și de data aceasta au ajuns in finală cei mai buni 4 camarazi, care au dat dovadă pe parcursul întregii săptămâni de o pregătire complexă, care au dovedit că se pot adapta foarte rapid tuturor situațiilor apărute, care au trecut cu bine toate testele eliminatorii și care, printr-un efort fizic și psihic deosebit, au reușit să-și depășească limitele. Ultima zi de concurs a fost la fel de dificilă, finaliștii disputând câte două meciuri fiecare. Meciurile s-au desfăsurat pe durata a 4 reprize fiecare, pe nisip, în soare la peste 30 grade, fără să conteze categoria de greutate, combatanții luptând “pe oboseala” acumulată la finalul unei zile de antrenament epuizant. Dacă la prima ediție s-a luptat pe reguli de box (meciul fiind pe un ring cu podeaua tare), la cea de-a doua editie a fost ales un concept de mix-fight fiind introduse loviturile de picior și aruncările (meciul fiind pe nisip). Având în vedere suprafața pe care s-a luptat, nisipul, nu au fost permise tehnicile articulare sau strangularile, deoarece ar fi putut răni ochii sau fața combatanților la contactul cu nisipul. Regulamentul a fost unul foarte simplu, pe ințelesul tuturor celor prezenți, astfel: loviturile de pumni clare-1 punct, loviturile cu piciorul la coapse și trunchi-1 punct iar la cap-2 puncte, takedown-2 puncte iar aruncarile inalte, spectaculoase-4 puncte. La finalul acestui concurs de coșmar, Yamato Zaharia a câștigat titlul de campion absolut primind ca trofeu, steagul Legiunii FIGHT 4 U CLUB. Titlul de vice-campion a fost adjudecat de campionul de box, Razvan Andrei, iar medaliile de bronz au intrat in posesia lui Stoian Aurelian și Marius Gabriel Radu. “A fost un concurs extrem de greu în care mi-am facut mulți prieteni iar acest lucru mă bucură cel mai mult, dincolo de rezultatul în sine. Ii respect foarte mult pe toți instructorii FIGHT 4 U CLUB care au stat alături de noi zi și noapte, la fel ca și pe toți camarazii mei din tabără. Am muncit împreună, am mâncat și am dormit împreună, am avut foarte multe de învățat de la ei toti și de aceea le mulțumesc tuturor pentru această oportunitate”, a declarat Yamato Zaharia. "Absolut toți participanții la acest concurs merită respect pentru faptul că nu doar au vorbit din spatele tastaturii calculatorului ci au acceptat această provocare, plecând efectiv din confortul lor de acasă pentru a se “înrola” timp de o săptămână într-una din cele mai dure dar și frumoase experiențe. Sunt mândru că unul din cei patru fii ai mei, Yamato Zaharia, a reușit să câștige cea de a două ediție a acestui concurs inedit, atractiv și spectaculos”, a arătat Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo. “FIGHT 4 U CLUB nu este în niciun caz o gală de arte martiale ci este o competiție cu tine însuți, o competiție în care poți să-ți testezi limitele cu adevărat, fiind în același timp o adevărată lecție de curaj si de a fi bărbat, de disciplină, fair-play și camaraderie”, a declarat Horia Constantinescu, organizatorul concursului.