BCR: 4.000 de români au apelat la „darea în plată”! 400 sunt investitori imobiliari. Băncile au depus 1.500 de contestații

BCR: 4.000 de români au apelat la „darea în plată”! 400 sunt investitori imobiliari. Băncile au depus 1.500 de contestații

Aproape 4.000 de români au apelat la legea dării în plată din diverse motive (dintre care se distinge creditarea în franci elevetieni). Este vorba despre clienți care au probleme financiare încât au ajuns la concluzia că este mai bine să părăsească locuințele, a comunicat instituția de credit, potrivit unui comunicat BCR.

Între cei aproximativ 4.000 de clienți se numără aproximativ 400 cu profil de investitori imobiliari, care au dat în plată cel puțin 2 imobile, precum și cazuri prin care s-a solicitat ștergerea datoriilor comerciale ale unor firme.

„Totusi, cele aproximativ 4.000 de cazuri, dintre care au fost contestate aproximativ 1.500 reprezinta doar 0,5% din numărul de 800.000 de familii care a fost invocat drept argument fundamental pentru promovarea legii. O diferență de 99,5% față de statistica pe care s-a bazat inițierea și promovarea legii darea în plată, precum și profilul sofisticat al peste 10% dintre beneficiari (investitori imobiliari ori firme), considerăm că ridică intrebari serioase, care merită clarificate în spiritul responsabilității legislative”, scrie în comunicatul bancar.

Banca atrage atenția asupra faptului că, „anterior intrării în vigoare a legii, până a se ajunge la executare silită și vânzarea locuinței, procesul dura în medie 2-3 ani, răstimp în care se puteau încă identifica solutii financiare ăi/sau locative. Aceasta scoate în evidenta cel mai nefericit efect al legii: are ca efect evacuarea prematură a locuinței”.  

Ne puteți urmări și pe Google News

În contextul în care mai multe instituții bancare au anunțat masuri specifice de scădere a avansurilor, aspectul nu rezolva problemele pentru piața bancară în general, mai scrie în comunicatul BCR.

„Avansurile vor mai fi calibrate, dar aceasta de fapt inseamna pentru clienti o perioada mult mai redusa de creditare ori criterii de venit mult mai stricte. in acest context, masurile de scadere a avansurilor reprezinta solutii de calibrare a riscului, dar pentru clientul mediu conditiile generale de acces vor fi mult mai restrictive, fata de perioada de dinaintea implementarii legii”.

Potrivit BCR, evolutia recenta a creditarii pentru locuinte a avut un ritm de crestere sustinut de 9-10% anual, multumita unei baze stabile de risc si pe avantaje clare pentru clienţi: credite in moneda nationala, dobanzi scazute, oferte cu dobanzi fixe pe 5 si 10 ani. În acest moment, se poate estima cu realism faptul ca ritmul de crestere a creditarii pentru locuinte va incetini semnificativ, consideră reprezentanții bancari.

Banca reamintește că în 2015, prin soluții comerciale, BCR a scăzut ratele a peste 30.000 de clienti, iar incepand cu anul 2009, peste 150.000 de clienti au beneficiat de refinantari, restructurari sau ajustari de costuri.