Regimentul Charlemagne și Divizia 33 Waffen Grenadier - SS Charlemagne au fost unități de voluntari francezi din Wehrmacht și Waffen SS, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Numărul maxim de militari l-au atins în 1944 (între 7.400 și 11.000), pentru ca la sfârșitul războiului abia dacă mai numărau 60 de luptători. Acestea au fost printre ultimele unități germane care au participat la luptele crâncene din centrul Berlinului, apărând Buncărul lui Hitler, în fața asaltului infanteriei și blindatelor sovietice.

Conștienți că nu au nici o șansă să scape cu viață după înfrângerea Germaniei naziste, voluntarii fracezi au fost printre ultimii care s-au predat în timpul luptelor care s-au purtat stradă cu stradă și casă cu casă, în timpul ultimelor zile ale celui de-Al III-lea Reich în Berlin.

Așa cum arăta și emblema lor duală (jumătate – vulturul imperial german, jumătate – florile de crin ale regalității franceze), voluntarii francezi din Wehrmacht și Waffen SS se doreau urmași ai lui Carol cel Mare (Charlemagne), care a unificat triburile francilor, teritoriu ocupat de Germania și Franța moderne.

În septembrie 1944, o nouă unitate, Waffen Grenadier Brigade der SS „Charlemagne” (franzözische Nr. 1), cunoscută și ca Franzözische Brigade der SS, a fost formată prin unificarea a ceea ce mai rămăsese din LVFB (Legiunea Voluntarilor Francezi împotriva Bolșevismului) și Sturmbrigade franceză.

Lor li s-au alăturat colaboraționiști francezi, care fugeau din fața trupelor Aliate ce înaintau dinspre Vest, ca și francezi din Marina Germană, din NSKK (corpurile de armate motorizate național-socialiste), din Organisation Todt (o unitate de geniu) și Miliția Franceză Vichy.

Unele surse susțin că aceste unități includeau și voluntari din coloniile franceze și Elveția.

Comandatul trupelor de voluntari francezi era germanul SS-Brigadeführer Gustav Krukenberg, secondat de francezul Puaud (devenit SS-Oberführer).

La începutul lui aprilie 1945, Krukenberg mai avea sub comanda sa doar puțin peste 700 de combatanți, organizați într-un regiment de infanterie cu două batalioane (57 și 58) plus un batalion de blindate de sprijin, fără echipament.

Aproximativ 400 dintre oamenii săi au fost transferați într-un batalion de geniu, iar cei rămași, sub 350, au ales să cerut să meargă la Berlin și să poarte o operațiune de întârziere a înaintării Armatei Roșii.

Pe 23 aprilie, Cancelaria Reich-ului din Berlin i-a ordonat lui Krukenberg să pornească împreună cu oamenii săi spre capitală, unde au fost organizați ca Sturmbattalion  („batalion de asalt”) „Charlemagne”, scrie War History.

Între 320 și 330 de francezi au ajuns la Berlin pe 24 aprilie, după un ocol larg pentru a evita trupele sovietice. Sturmbattalion-ul „Charlemagne” a fost atașat la Divizia 11 Voluntari SS Panzergrenadier „Nordland”.

Divizia Nordland a fost astfel întărită, după ce regimentele sale „Norge” și „Danmark” fuseseră decimate în lupte. Amândouă abia dacă mai aveau oameni pentru a forma un batalion.

Pe 25 aprilie, Krukenberg a fost numit comandant pentru apărarea Sectorului C al Berlinului, având sub comanda sa inclusiv divizia „Nordland”, după ce SS Brigadeführer Joachim Ziegler demisionase în aceeași zi.

Soldații au observat că acea primă noapte în Berlin a fost neobișnuit de liniștită. Auzeau oameni care dansau și râdeau, însă nici un sunet de lupte, cu exceția unor tituri rare și îndepărtate ale artileriei sovietice.

Au mers din vestul în estul Berlinului, până la o berărie lângă Hermannplatz. Aici au început luptele, cu puștii din Hitlerjugend trăgând grenade antitanc Panzerfaust înspre tancurile din avangarda Armatei Roșii, ajunse lângă aeroportul Tempelhof. În curând, o parte din membrii Sturmbattalion „Charlemagne” s-au alăturat grupurilor de Hitlerjugend, în raiduri pentru vânarea tancurilor sovietice.

Sprijinit de tancuri germane Tiger II și de Batalionul 11 Panzer SS „Hermann von Salza”, Sturmbattalionul „Charlemagne” a participat la contraatacul din dimineața de 26 aprilie, în Neuköln, un district din sud-estul Berlinului.

Contraatacul a eșuat într-o ambuscadă a sovieticilor. Regimentul din care făcea parte „Charlemagne” a pierdut jumătate din oameni încă din prima zi.

Dat fiind că în Neuköln pătrunseseră o mulțime de trupe de asalt sovietice, Krukenberg a pregătit poziții de repliere pentru combatanții săi, mutându-și cartierul general în clădirea Operei.

În timpul retragerii Diviziei Nordland din Hermannplatz SS-iștii francezi și o sută de hitlerjugend au distrus 14 tancuri sovietice cu grenade Panzerfaust, iar o mitralieră amplasată pe podul Halensee a reușit să împiedice orice înaintare a Armatei Roșii vreme de 48 de ore.

Înaintarea sovieticilor spre Berlin s-a produs abia după tiruri intense de mortiere urmate de asalturi ale unor grupuri de circa 80 de oameni fiecare, cu escorte de tancuri și beneficiind de sprijinul artileriei.

Pe 27 aprilie, după o apărare înverșunată dar inutilă, supraviețuitorii din Divizia „Nordland” au fost împinși în districtul guvernamental central (zona Zitadelle) în Sectorul de apărare Z.

Cartierul general al lui Krukenberg s-a mutat într-un vagon din stația de metrou Stadtmitte. Luptele au fost cumplite: pe 28 aprilie, 108 tancuri sovietice au fost distruse în sud-estul Berlinului. 62 dintre ele au fost distruse numai de Sturmbattalion „Charlemagne”, aflat acum sub comanda SS-Hauptsturmführer Henri Joseph Fenet. Francezii primiseră ca misiune să apere zona Neuköln, Belle Alliance Platz, Wilhelmstrasse și Friedrichstrasse.

Fenet, deși rănit în picior, nu și-a părăsit batalionul, care s-a retras în vecinătatea Ministerului Aviației, în districtul guvernamental central, sub comanda SS Brigadeführer Wilhelm Mohnke. Acesta îi va acorda lui Fenet, pe 29 aprilie, decorația Crucea Cavalerului, pentru eroismul din lupte.

Pe 28 aprilie, Armata Roșie a lansat o ofensivă generală asupra sectorului central al Berlinului. Batalionul „Charlemagne” se afla în centrul zonei de luptă din jurul Cancelariei Reich-ului. SS Unterscharführer Eugène Valot, care distrusese două tancuri în Neuköln, a mai scos din luptă alte șase, lângă Buncărul lui Hitler, folosind grenade Panzerfaust.

Și el avea să primească Crucea Cavalerului și Crucea de Fier din mâna lui Krukenberg , în cadrul unei ceremonii la lumina lumânărilor, în vagonul de metrou din stația Stadtmitte, pe 29 aprilie. Valot nu va scăpa cu viață, fiind ucis în luptă, peste trei zile.

Francezii din „Charlemagne” SS au fost ultimii apărători ai Buncărului, împiedicându-i pe sovietici să pătrundă în acesta până pe 2 mai, deși aceștia își doreau să intre în Bârlogul lui Hitler de Ziua Muncii.

Rămași cu numai 30 de oameni apți combatanți, majoritatea membrilor din Sturmbattalion „Charlemagne” au fost capturați sau au reușit să fugă, pe cont propriu, din Berlin în grupuri mici.

Majoritatea celor care au scăpat și au ajuns în Franța au fost denunțați și au fost trimiși în lagărele de detenție Aliate. De exemplu, Fenet a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, dat a fost eliberalt din detenție în 1959. Alții au fost capturați și împușcați de autoritățile franceze.

Generalului Philippe Leclerc, care servea sub comanda americană, i s-au prezentat 11 – 12 francezi capturați, din fostul Batalion „Charlemagne”. Generalul i-a întrebat de ce poartă uniformă germană. Prizonierii i-au replicat întrebându-l de ce poartă uniformă americană.

Grupul de SS-iști francezi a fost executat ceva mai târziu, fără vreo judecată prealabilă.