Ioan Cărmăzan susține că legea cinematografi ei va fi schimbată pentru ca președintele CNC să fie demis
De la audierea publică, pe care Ministerul Culturii a organizat-o, ieri, împreună cu Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, au lipsit foarte mulți cineaști, iar de acest lucru pare să fie de vină atât luna de concedii în care ne aflăm, cât și neîncrederea în Ministerul Culturii. „Consultarea a fost programată în luna august, când cineaștii sunt în vacanță. Doamna Șuteu vrea să introducă ordonanța de urgență în vacanța parlamentară și să schimbe forma de existență a Consiliului Național al Cinematografiei (CNC). În viața mea nu am auzit de convocarea breslei în august. La audierea publică, Corina Şuteu a susținut că principala formă de susţinere a filmului românesc este oferirea unui cadru legislativ adecvat, în acord cu cel european şi cu nevoile cinematografiei locale. Ea nu a precizat însă dacă va fi vorba despre o ordonanță de urgență sau o nouă lege a cinematografiei.
FOTO: Corina Șuteu
Ioan Cărmăzan spune însă că se urmărește schimbarea directorului CNC, care, sub actuala lege este protejat de statutul de funcționar public. „Doamna Anca Mitran, președintele CNC, nu dorește săși dea demisia și este sprijinită de noi. Administrația Corinei Șuteu încearcă să-și pună oameni peste tot, așa cum au făcut și cu Consiliul de Administrație al CNC, unde nu există nici un reprezentant al U.A.R.F, deși noi avem 400 de membri”, susține Ioan Cărmăzan.
A refuzat demisia
Reamintim că Anca Mitran, directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, a declarat că nu va demisiona de la conducerea instituţiei, la cererea ministrului Culturii, Corina Şuteu, întrucât acuzaţiile care i-au fost aduse nu sunt susţinute de documente şi dovezi fizice.