Citesc mult despre Sănătate, opinii jurnalistice și medicale, păreri ale medicilor și ale pacienților pe rețelele de socializare sau pe site-urile de presă, articole despre ce se întâmplă în spitale și în viețile bolnavilor.

Cu unele opinii și fapte sunt de acord, cu altele nu. Mă bazez mereu pe ceea ce știu din proprie experiență, pe informații pe care le-am aflat direct de la „sursă”, cum se spune, deoarece întotdeauna documentarea în teren e cea mai adevărată armă a jurnalistului.

De peste șapte ani m-am implicat direct și constant în acțiuni caritabile care au vizat copiii. Am lansat trei campanii jurnalistice de întrajutoarare directă a micuților cu reale probleme, pe care mulți dintre dumneavoastră le cunoașteți din presă: Din inimă pentru copii, Ajută copiii! și O șansă copiilor de la țară. Am considerat că nimic nu poate fi mai uman și să arate că semenilor le pasă de semeni decât o interacțiune și un ajutor direct, acordate unei familii care primește cumplita veste că fiul sau fiica este diagnosticat cu o boală gravă, cu puține șanse de supraviețuie sau niciuna, pentru că în România nu se pot face minuni în sistemul nostru sanitar.

În 2009, e adevărat, în România nu se puteau face prea multe „minuni” în domeniul medical. Legislația era defectuoasă, medici la fel de puțini și unii slab pregătiți pe domeniile oncologie, chirurgie cardiacă și boli rare, aparatură depășită sau inexistentă, lipsa medicamentelor. Închei aici motivarea demersului meu, prin care am vrut doar să conving că știu multe despre un sistem sanitar din care curge puroi și care afectează, deopotrivă, și pacienți, și medici. Un sistem pe care, însă, cresc și ”ciuperci” ce se hrănesc din seva mizeriei lăuntrice.

Adevărata temă a acestui editorial este temerea de a nu se schimba un sistem mafiot cu un altul. Îmi pare bine că și tânărul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cunoaște multe dintre urâțeniile cu care se confruntă părinții și pesonalul sanitar care îngrijește copii. S-a înconjurat de consilieri tineri, cu multă practică ”oengistă” în domeniul identificării surselor de finanțare, ceea ce înseamnă că una dintre componentele esențiale ale schimbării sistemului ar putea fi atinsă dacă mandatul ministrului Voiculescu va fi de lungă durată. Sunt, însă, o sumedenie de probleme, urâte și dureroase, care nu țin neapărat de bani și care au fost semnalate, sub o formă sau alta, în EVZ și în presa ultimelor luni.

„Corupţia ucide şi acest lucru nu este nicăieri mai evident decât în Sănătate, spune ministrul Vlad Voiculescu și punctează modalitatea prin care statul (adică Ministerul Sănătății) ar trebui să intervină ca să elimine cancerul din sistem. Viziunea sa este una foarte aproape de normalitatea pe care nimeni n-ar putea-o contesta: Statul trebuie să construiască spitale, să asigure medicamente și salarii decente, să ofere condiții optime pentru medici și pacienți, să protejeze personalul medical și pacienții de abzuri.

Până când ministrul Vlad Voiculescu va reuși să atingă aceste deziderate, cred că e bine să eliminăm prima infecție a organismului atins de corupție. De aceea îi semnalez niște anomalii pe care le-am constatat ca jurnalist civic și care ar trebui urgent rezolvate.

Un copil care are nevoie de o operație delicată în străinătate, pentru că în spitalele din România nu există aparatură performantă sau mână calificată în a o face, beneficiază de sprijinul statului dacă se constată de către o comisie a Ministerului Sănătății că e în interesul micuțului pacient. Operația respectivă se decontează de către statul român în contul clinicii din țara europeană unde se face intervenția. Am să dau un exemplu, ca să fiu mai bine înțeleasă. Pentru un copil cu o malformație cardiacă, neoperabilă în spitalele de stat din țară, Ministeul Sănătății va plăti în Germania între 15.000 și 25.000 de euro. De mai bine de un an, în unele clinici private din România, unde au fost aduși medici specializați în afara țării, se fac operații ca în Germania. Costul unei astfel de intervenții este, însă, de 7.000-10.000 de euro. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează însă spitalului din țară niciun leu. Consecințele? Părinții copilului aleargă de colo-colo și stau pe la uși cu dosarul de transfer în străinătate, unii dau șpăgi ca să scape mai repede, iar cei mai mulți, oameni cu venituri modeste, apelează la mila publică pentru a face rost de bani de transport și găzduire în localitatea unde urmează să-și ducă copilul pentru ca medici străini să-i salveze viața.

De ce ne prigonim noi medicii, domnule ministru? De ce nu-i plătim pe ei să ne opereze copiii în țară, dacă există posibilitatea asta acum? Există vreun interes instituțional de a promova turismul medical pentru Turcia, Germania sau Italia, când am putea dezvolta rețeaua noastră medicală, fie ea și privată în primă fază, dar care ne-ar ține sau ne-ar readuce doctorii și asistentele în țară? Care să fie interesul perpetuării acestei stări de fapt? Mi se pare prea puțin să pun acest interes pe seama unor șpăgi ale funcționarilor din sistemul de aprobare a dosarelor sau pe dorința de înavuțire a unor medici care se oferă, contra cost, să însoțească mama și copilul în străinătate ca să-l aibă sub observație pe parcursul călătoriei. Deși și asta, tot corupție se numește.

Sunt atât de multe de spus despre neajunsurile medicilor și pacienților din România…Dar marile tunuri de corupție din Sanătate nu la nivelul lor se duc! E bine că se reglementează și cu sponsorizările doctorilor de către firmele de medicamente și de marile companii de distribuție, așa cum a anunțat deja ministrul. Peste tot în lume există această modalitate de conlucrarefinanțare, doar că ea se face la vedere ca să fie și pacienții informați. E rău, însă, dacă se creează scandaluri mediatice pentru a scoate din lanțul sistemului o verigă, fie ea uzată sau de-a dreptul ruginită, care ar putea fi înlocuită cu una ce ar aduce profit unei alte echipe de „băieți deștepți”. Mă refer aici și la scandalurile Hexi Pharma și Spitalul de Arși, fiind cele mai recente. Argumentul e unul singur: după atâta vâlvă, nimic nu s-a schimbat la nivelul instituțiilor implicate sau incorporate în sistemul de sănătate publică.

Se vorbește mult despre construirea unor secții sau spitale noi. S-au strâns și bani cu ajutorul unor ONG-uri și prin donațiile populației. Dar știm și că multe dintre secțiile noi stau nefuncționale din lipsă de personal. Păi cum să schimbi sistemul în favoarea pacienților, dacă tu, stat, ai încadrați doar 14.000-15.000 de medici, când e nevoie de 25.000-26.000? Acum se fac campanii să se construiască altele, acolo unde sunt deja, fără însă a se gândi dinainte dacă beneficiul va fi cel mult-așteptat de către pacienți. În acest sens mi se pare elocvent comentariul făcut de profesorul univ. dr. Vasile Astărăstoaie de la Iași, pe care l-am citit recent pe pagina sa de Facebook.

„În urmă cu 4 ani, la Iaşi, a început construcţia unei secţii de arşi care în acest moment este realizată în proporţie de 70%. Senatorul Varujan Vosganian a făcut o întâmpinare la prim-ministrul Dacian Cioloș și la ministrul Sănătății Vlad Voiculescu pentru a se aloca suma de 3 miloane de euro pentru ca secția să devină funcțională în acest an. Nu a primit niciun răspuns. Aflu cu stupoare că, recent, au fost alocate 34 de milioane de euro Ministerului Sănătății pentru a lupta împotriva corupției. Oare 3 milioane de euro nu pot fi alocați din această sumă (care la raportare va apărea drept alocare în Sănătate) secției de arși a Spitalului Sf. Spiridon Iași? ”, se întreabă profesorul.

Zic și eu ca un gazetar umblat prin spitale și prin suferințele unor părinți de pitici care se luptă cu boli cumplite: Merită să ne coste mai mult ”corupția” decât să importăm niște experiențe din sistemul medical european și să ne plătim decent personalul care lucrează în unitățile de stat?! În clinicile noastre private niciun angajat nu-i nervos, nimeni nu țipă la pacienți ca să-i atenționeze că amabilitatea, dreptul de a nu fi umilit se plătește. Să știți că asta ucide în bolnav speranța, ca și corupția din care, de altfel, face parte.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor