Ce întindem pe pâine. Paté de ficat, făcut din piele și resturi de salam

Ce întindem pe pâine. Paté de ficat, făcut din piele și resturi de salam

Un studiu realizat de Asociația Pro Consumatori (APC) arată ce conține unul din cele mai consumate alimente. De exemplu, pateul de gâscă are numai 5% ficat de gâscă (un vârf de cuțit de ficat la o cutie), iar apa este ingredientul principal în trei din 10 pateuri, în timp ce în peste 80% sunt nitriți

Tradițional, pateul se face din ficat de pasăre, porc, vițel sau vânat. Pe lângă ingredientul principal se adaugă slănină, carne, condimente naturale. În rețeta pateurilor industriale s-a înlocuit ficatul cu apă, carne separată mecanic (adică resturile rămase după îndepărtarea manuală a cărnii de pe oase: țesut muscular, cartilagii, vase de sânge, nervi și țesut conjunctiv) și piele de la același animal.

„Din cauza conţinutului ridicat de sare şi a unor aditivi alimentari cu risc carcinogen, pateurile de ficat nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor și a adulților cu afecțiuni cardiovasculare”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Studiul mai arată că multe sortimente de pate conțin piele, carne separată mecanic, resturi de salam mărunțite, proteine animale de porc, dar și lactice sau din ou (prafuri), mai multe tipuri de amidon, făină, coloranți naturali din sânge și suc de sfeclă roșie, diverse extracte și alcool.

  • Top pateuri după conținutul de ficat în 100 grame de produs

Top 10 pateuri de ficat de porc

1. Tulip (Danemarca)- 46%; 2. Bucegi (Scandia) – 45%; 3. Ardennes (Mega Image) –41%; produs 4. Campagne (Franța) – 40%; 5. Zimbo – 31%; 6. Antrefrig (Hame), Moldova în bucate(Vascar) – 30% 7. Campagna (Franța) –29,38%; 8. Viva (Scandia),Vascar – 26%; 9. C+C – 25,6%; 10. Auchan, Jensen’s (Germania) – 25%.

Top 5 pateuri de ficat de pui

1. Capricii și Delicii (Prefera Foods) – 40% ficat de pui și 5% ficat de gâscă/ rață; 2. Capricii și Delicii (Prefera Foods) – 35% ficat de pui și 10% ficat de curcan; 3. Campofrio (Group Caroli), Vascar – 30%; 4. Viva (Scandia), Vascar – 26%; 5. Carrefour – 22%.

Top 4 pateuri de ficat de rață

1. Vascar - 26%; 2. Delpeyrat (Franța), Mousse de Conard (Belgia) - 20%; 3. La Piara (Spania) - 17%; 4. Jensen’s (Germania) - 15%.

Top 3 pateuri de ficat de curcan

1. Vascar – 26%; 2. Hame Select – 25%; 3. Bucegi Junior (Scandia) – 20%.

Top 2 pateuri de ficat de gâscă

1. Hame Select – 25%

2. Jensen’s (Germania)- 15%

Aditivii

● 28% dintre pro dusele analizate conțin caragenan;

● 37% sunt colorate cu carmin;

● 49% conțin monoglutamat de sodiu și 5-ribonucleotide disodice

● 83% conțin nitrit de sodiu. Specialiștii APC atrag atenția că substanțele chimice și aditivii alimentari folosiți în compoziția acestui tip de produs pot duce la apariția unor afecțiuni medicale, mai ales dacă pateul este consumat constant și pe termen lung.