Opinii EVZ
Proiectul strategic Intermarium: coaliţie în reformarea UE, coeziune de interese ale egalilor şi plan de rezervă în prăbuşirea Europei | PULSUL PLANETEI
Polonia a revigorat şi adaptat proiectul strategic Intermarium, o formulă de coeziune în cadrul UE şi NATO cu state care sunt şi din exteriorul organizaţiei, pentru a crea un plan B, alternativă, în cazul prăbuşirii Europei.
Proiectul a fost propus de către Polonia şi României, are adaptări dar şi flexibilităţi şi deschideri ce merită să fie luate în consideraţie, analizate şi valorificate. Este o extindere a actualului grup Vishegrad- Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria – cu România şi Ucraina, dar şi extinderea ulterioară cu Ţările Baltice, Finlanda şi Suedia, eventual Norvegia, dar şi cu o etensie integrativă a Balcanilor de Vest. Ar face astfel legătura în Centrul Europei între Marea Nordului şi Marea Baltică în Nord cu Marea Neagră şi Marea Adriatică în Sud.
Intermarium a fost un plan creat după primul război mondial de către Józef Piłsudski, a cărui rol era cel de a proteja statele din Europa Centrală şi de Est de acţiunile revendicative ale celor două foste imperii, Rusia Ţaristă, devenită Uniunea Sovietică, şi Germania. Ideea de atunci era cea a unei federaţii de state care ar fi reuşit să creeze o masă strategică critică importantă şi impunătoare pentru a bloca tentaţia luptei între cei doi mari, Moscova şi Berlinul, dar şi tentaţia lor de a acapara teritorii. Intermarium, ca proiect, poate fi asimilat şi el unui proiect precursor al UE şi NATO, având la bază un statut de alianţă dar şi o componentă importantă de piaţă unică şi spaţiu de liber schimb.
Departe de a fi un panaceu, proiectul Intermarium redivivus merită să fie analizat cu atenţie pentru că reprezintă cea mai bună variantă de plan B alternativ în cazul unei eventuale prăbuşiri a Europei. Însă analiza nu trebuie pornită de pe poziţii euroceptice, de contestare a UE, ci strict ca proiect alternativă de rezervă. Apoi nu trebuie uitat că ideea unei Uniuni Europene Estice a fost plăsmuită de Rusia chiar din primele momente ale prăbuşirii URSS, în anii 90, ca variantă de contracarare a unei extinderi a Occidentului, respectiv de blocare a extinderii NATO şi UE spre Est. Ori o asemenea origine şi mod de întrebuinţare e de asemenea de luar în calcul.
Însă proiectul Intermarium redivivus este de luat în calcul cu toate elementele pro şi contra aferente. Întrun asemenea proiect, Parteneriatul Strategic România- Polonia, eventual trilaterala Polonia-România-Turcia, creată pe proiect românesc, la care am contribuit esenţial din punct de vedere conceptual, pot fi coloana vertebrală. Pe de altă parte, un asemenea proiect poate avea o valoare de întrebuinţare relevantă şi în cazul UE – ca formulă de coalizare serioasă şi convenită pentru a apăra poziţiile noilor membri - aşa cum poate avea importantă şi în cadrul NATO, prin coalizarea statelor ce investesc 2% din PIB şi asigură apărarea frontierei Estice - deşi aici trebuie evitată imaginea creării unui “NATO în interiorul NATO”. Ar fi însă o variantă de opoziţie solidă în faţa expulzării SUA din Europa, ar fi blocant pentru orice proiect eurasianist rus – că tot l-am văzut pe Serghei Karaganov care a anunţat proiectul cu Rusia ca superputere în centru şi “subcontinental Europa” parte a proiectului ca furnizor de tehnologie Rusiei. Ar fi profund euro-atlantic ca proiect şi blocant pentru alternativele eurocentriste pe dimensiunea politico-militară, în mod special pentru proiectele euro-stataliste ca cel semnat de miniştrii de Externe al Franţei şi Germaniei după Brexit.
Proiectul Intermarium redivivus ar mai avea relevanţă pentru statele care astăzi nu sunt membre ale UE şi NATO, respectiv pentru Ucraina - pavăza şi graniţa directă a Europei, care ar putea fi antrenată şi angrenată în proiecte europene solide. Acelaşi lucru poate fi gândit pentru componenta Balcanilor de Vest, ca o formula de închidere a găurii strategice din spatele României, nu ca alternativă, ci ca precursor al unei viitoare integrări a tuturor acestor state în UE şi NATO. Ar fi o bună angrenare în sistem a Finlandei şi Suediei, state membre ale UE, cooperante cu NATO dar nemembre ale Alianţei, care ar putea aduce plus valoarea unei completări a Flancului Estic, a frontierei actuale a Vestului cu Rusia, fără a nega proiectul Europei întregi, libere şi paşnice, fără linii de demarcaţie din viitor.
Lucrurile sunt în evoluţie, există crize presante care se acumulează, dar gândirea strategică nu este de ignorant iar proiectele relevante, cu valoare adăugată şi perspectivă de a fi o alternative de rezervă se construiesc din timp, nu în momentul în care un eveniment se consumă. Cred că instituţionalizarea unei asemenea perspective trebuie analizată cu limitele şi avantajele ei, iar România trebuie să devină cel mai puternic partener al Poloniei (şi poate al Turciei) în conturarea acestei perspective de apărare, de motor de dezvoltare economică şi de sursă calificată de efervescenţă inovativă a Europei. Pe un asemenea context, un proiect de ţară al României ar avea mult mai mult sens.
Recomandările noastre
