În general, distrugerea unor relaţii dintre două state nu e uşoară, trebuie elemente extrem de importante, de impact simbolic, pentru ca două state să îşi răcească relaţiile la un nivel care să ducă la prăbuşirea lor şi ruperea lor.
În cazul relaţiilor turco-israeliene, atacul forţelor speciale israeliene la adresa unei flotile ce încerca spargerea embargoului în Fâşia Gaza, atac soldat cu moartea a 10 turci de pe nava Mavi Marmara, a dus la ruperea relaţiilor bilaterale. Şi dincolo de scuze şi nevoia reciprocă a unor relaţii foarte bune, cum au fost cele tradiţionale o lungă perioadă de timp, a fost nevoie de circa 10 ani pentru închiderea conflictului.
Există cazuri în care relaţiile se rup foarte repede. Un gest simbolic cu impact precum asaltul la ambasada Americană din Teheran, după Revoluţia Islamică din 1979, a dus practic peste noapte la ruperea legăturilor excelente din perioada Shahului Reza Pahlavi şi aceste relaţii nu au fost reconstruite pe deplin nici astăzi. Am avut, e adevărat, în America de Sud, şi un război generat de un meci de fotbal, între Salvador şi Honduras.
În cazul Turciei şi Rusiei, deşi întrun context de nemulţumire profundă faţă de acţiunile ruse din Siria, a divergenţei fundamentale în legătură cu rolul lui Bashar al Assad în Siria – Rusia susţinându-l pe liderul sirian, Turcia solicitând plecarea sa – relaţiile economice solide, schimburile comerciale, perspectivele relaţiei energetice şi cea a construcţiei centralei atomoelectrice făcea ca relaţiile bune să nu fie alterate. A fost însă de ajuns doborârea avionului rus deasupra teritoriului turc şi uciderea piloţilor catapultaţi de către gherilele turcomane din Nordul Siriei pentru ca relaţiile ruso-turce să ajungă peste noapte la cel mai jos nivel din istoria post-război rece, iar acest îngheţ să dureze din luna noiembrie.
Semnalele dorinţei de a reface aceste relaţii au fost multiple iar diplomaţiile celor două state au acţionat cu certitudine. Probabil şi o serie de intermediari au intervenit pentru ca să fie evitate incidentele izolate sau accidentele ce putea escalada în conflict pe mare sau în aer, în spaţiul internaţional. Totuşi nu există precedent privind închiderea unui diferend peste noapte, ca prin minune, în cascadă, ca cel pe care l-am consemnat în această perioadă.
Într-adevăr, în numai câteva zile, în care la Istanbul am traversat şi un atentat terorist oribil, la aeroportul Ataturk din Istanbul, am trecut de la conflict, sancţiuni şi răceala la informaţii despre scuze ale preşedintelui Erdogan pentru accidentul din noiembrie legat de doborârea avionului, la discuţia telefonică Erdogan- Putin confirmată public, la anunţul întâlnirii proxime a celor doi preşedinţi, la ridicarea embargoului – interdicţie rusă pentru turiştii ruşi(asta deşi tocmai trecusem prin atentatul terorist la aeroport) şi mergând până la relansarea viguroasă a proiectelor energetice Turkish Stream şi centrala atonoelectrică şi relansarea comerţului bilateral.
Reconstrucţia ca-n poveste a acestei relaţii trădează acţiuni diplomatice secrete şi discrete extrem de serioase, iar rezultatul crează o nouă situaţie ce reclamă reevaluarea relaţiilor cu Turcia. Mai întâi, UE şi acordul de readmisie Turcia-UE privind refugiaţii ar trebui să vedem pe ce baze se situează şi dacă este viabil, mai ales că libera circulaţie nu a fost acordată turcilor, aşa cum nu a fost acordată nici Georgiei, Ucrainei şi locuitorilor din Kosovo, în toate aceste ultime cazuri fiind îndeplinite criteriile solicitate de UE. În cazul Turciei, este dificil astăzi continuarea influenţei şi presiunii pentru anularea legii anti-teroriste care limitează drepturile omului, după atacul de la aeroportul Ataturk.
Oricum trebuie să consemnăm această schimbare bruscă de discurs şi reconstrucţie a relaţiei bilateral ruso-turce peste noapte, ca-n poveste, în doar câteva zile, în special prin prisma discursurilor belicoase care au fost constante. Practic nu am avut un spaţiu de linişte între cei doi actori care să fi permis diplomaţiilor săşi desfăşoare negocierile nestingherite, ci în spaţiul public disputa a fost aproape constantă. Doar o scurtă perioadă de acalmie poate fi identificată înaintea apariţiei informaţiilor – şi aceastea parţial negate, oricum ambigue - privind scuzele din scrisoarea lui Erdogan către Putin care a iniţiat procesul de apropiere.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
