Referendumul din 23 iunie a provocat un seism uriaș în Europa. Cu toate acestea, se observă o mare reținere, la Bruxelles, Londra sau Berlin, de a pune în aplicare ceea ce poporul britanic a hotărât.

Prima ezitare a apărut încă de vineri, când David Cameron a anunțat că va lăsa în seama succesorului său sarcina de a declanșa ruptura propriu-zisă, cel mai devreme în toamnă.

Un înalt responsabil european a confirmat că prim-ministrul demisionar va refuza să abordeze acest subiect cu omolgii săi din cele 27 de state membre UE, la summit-ul de marți de la Bruxelles.

Îndoielile au crescut duminică, după ce, din cancelaria de la Berlin s-a scurs – controlat sau nu? – o declarație a consilierului apropiat al Angelei Merkel, Peter Altmaier, responsabil cu dosarele complicate, care a afirmat:

„Clasa politică londoneză ar trebui să aibă posibilitatea de a reflecta încă o dată la consecințele unei retrageri.”

Ar fi deci posibil ca Marea Britanie să rămână până la urmă în UE, în ciuda laitmotivului oficial al celor 27?

În urma vâlvei declanșate de declarația sa, Altmaier s-a grăbit să nuanțeze, precizând că Germania nu intenționează să îi determine pe britanici să revină asupra hotărârii lor.

A declara că nu vei căuta să faci Londra să se răzgândească, nu înseamnă că aceasta nu ar putea-o face singură, afirmă un oficial european, citat de Le Figaro.

Confruntați cu o furtună politică internă și cu un șoc economic, britanicii ar putea face ei singuri pasul înapoi. De ce ar mai fi nevoie ca liderii europeni să forțeze nota?

Angela Merkel, premierul demisionar Cameron, învingătorul său Boris Johnson se declară gata să aștepte până în toamnă, dacă nu mai mult.

Diplomatul citat de ziarul francez comentează:

„Ceea ce un referendum a făcut, un alt referendum poate desface, fără a încălca democrația.”

O petiție pentru convocarea imediată a unui nou referendum adunase până duminică seara peste trei milioane de semnături.

Mai există și mecanismul politic intern. Camera Comunelor, dominată de pro-europeni, ar putea pur și simplu să ingnore rezultatul referendumului de joia trecută, deoarece acesta este doar consultativ.

Iar niște alegeri legislative anticipate, provocate de incapacitatea succesorului lui David Cameron de a pune în practică rezultatele referendumului ar putea schimba radical înfățișarea scenei politice britanice.

Acesta este un scenariu la care mulți lideri europeni visează – fără a o declara – pentru a răsturna rezultatul produs de Brexitul popular.

Brexitul ar avea astfel aceeași soartă cu Grexitul: acum un an, toată lumea credea că ieșirea Greciei din UE este ca și făcută. Dar nu s-a produs nici până acum, iar Alexis Tsipras, „oaia neagră” a Europei, s-a transformat în reformator model, lăudat de birocrații de la Bruxelles.

Oficialul european, citat de Figaro, nu se ferește de cuvinte:

„Sentimentul meu personal este că Regatul Unit nu le va notifica niciodată celor 27 de parteneri că vrea să părăsească UE.”

Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona nu permite în nici un fel forțarea ieșirii Marii Britanii. Londra este cea care trebuie să-l invoce, după bunul său plac. Iar Boris Johnson, liderul taberei politice câștigătoare din Marea Britanie, a anunțat că dorește negocieri cu liderii UE înainte de a activa Articolul 50.

Într-adevăr, el nu are nici un interes să se grănească, să bulverseze lucrurile, declanșând fără pregătiri și garanții, o numărătoare inversă de doi ani de zile, după care toate acordurile cu UE ar deveni caduce!

De altfel, și în rândul celor 27 (cu excepția, încă, a Franței), se produce  încet-încet o schimbare de atitudine, în ajunul summit-ului de marți, în sensul că NU-ul din 23 iunie nu implică în mod necesar un Brexit cu acte în regulă.

În oricare dintre scenarii și în ciuda oricăror presiuni, însă, Londra este cea care dictează jocurile.