Am parcurs stenogramele apelurilor primite la 112, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015. E o noapte aparte. Cu efecte sociale, economice, politice, dar lovită și de cumplitul instinct uman de a estompa faptele care ne sperie sub alte evenimente.

 Singura întrebare care a rămas pentru mine fără răspuns – eu făcând parte din aceia care chiar cred că drama de la Colectiv a fost declanșată de o întâlnire criminală între niște inconștienți care aveau o crâșmă și niște iresponsabili care aveau artificii – este dacă e repetabilă. Parcurgând stenogramele și văzând ce s-a schimbat de atunci încoace, pot spune cu mâna pe inimă: da, e repetabilă.

Nu pentru că vinovații trăiesc sub control judiciar și speră în expertize care să le diminueze vina, nu pentru că unii responsabili sunt și acum pe funcții sau pentru că tehnocrația s-a dovedit la fel de păguboasă ca politrucia. Nu, adevăratul motiv pentru care cred că e repetabilă este că statul nu e pregătit să facă față unui asemenea asalt. Iar pădurea afacerilor de oriunde e plină de uscături care să taie o cheltuială ca să-și mărească profitul.

De la Colectiv încoace s-au schimbat multe. Cele mai multe țin de frică. Cred că-s mai mulți care se opun extravaganțelor celor care le închiriază cluburile, unele controale poate se fac mai temeinic. În rest, sunt doar schimbări care țin de politică sau de judiciar. Dacă, din orice motiv, se anunță acum o altă tragedie cu 300 de victime avem mai multe salvări? Mai mulți pompieri? S-au lărgit camerele de gardă ale spitalelor? Aha, îi ia poliția pe ăia care n-au făcut secția de arși. Ok, cum se schimba tabloul de după minutul 22.32 din 30 octombrie? Orice viață e importantă, dar statistica rămânea aproape neschimbată.

Cele mai multe apeluri spuneau către operatoarele 112 că e nevoie de mai multe salvări? Nu sunt. Alea erau toate. Se putea apela la cele private? Controalele de după moartea dinamovistului arată că era un risc. Major.

Alte apeluri spuneau că nu mai sunt locuri în spitale. Sunt acum? Nu cred. Sunau oameni care luaseră în mașini persoane rănite și întrebau unde să meargă cu ei. Operatorii îi îndrumau spre spitale, dar acum vedem că peste tot era plin. Sunt mai multe paturi acum?

Ce s-a întâmplat în Franța după atentate? Sau în Belgia? Sunt aceleași dispute, despre breșe în securitate, în legislație, în spitale și apoi avem măsura schimbărilor făcute doar de suprafață când auzim că Franța a angajat în regim de urgență câteva mii de pazniici pentru campionatul de fotbal.

Adevărul e că statul nu investește în evenimente. 300 de arși? E o excepție. Cinic, dar ăsta cred că e răspunsul. Sunt pregătiți, au eroism, abnegație, dar când medicul de pe teren strigă „Am la picioare 1, 2, 3... 12 oameni în stop cardio!” mecanismul se dă peste cap.

Nu știu, dacă aș decide eu ce se întâmplă cu banii din Sănătate sau Securitate, care ar fi prioritățile. Evenimentul care se petrece odată la 20 de ani sau cheltuielile de zi de zi? Habar nu am. Bine că nu sunt în situația de a lua o asemenea hotărâre.

Dar mai e un apel la 112, care îmi spune multe, chiar dacă nu îi cunosc conținutul. Pe 31 octombrie, la ora 3.07, s-a sunat la 112 de la Ambasada Elveției. Apelul e inclus de cei care au cercetat cauza la apeluri cu legătură cu evenimentul de la Colectiv. Adică nu e vorba de un eveniment oarecare raportat de Ambasadă.

Poate se interesau de un cetățean elvețian dispărut în acea noapte. Dar, dată fiind ora, poate că doreau să se intereseze dacă și cum pot ajuta, să afle dimensiunea catastrofei. Puteau ajuta? Aveam nevoie de ajutor?

Telefoanele disperate din stradă arată că da, era nevoie de ajutor. Avem tot felul de planuri de intervenție, oameni școliți pentru cele mai variate crize, dar când apare criza...

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor