Gabriela Firea, la câteva clipe după vot: Sunt pregătită să lupt pentru bucureşteni. Îndemn bucureştenii să voteze cu cine cred ei de cuviinţă
- Bianca Zaharescu
- 5 iunie 2016, 09:11
Gabriela Firea s-a prezentat duminică dimineaţă la secţia de votare însoţită de stafful său din campanie.
"Am votat acum câteva clipe cu speranţa că bucureştenii şi familiile lor vor avea o viaţă mai bună, cu toţii ne dorim. Am sperat de fiecare dată că se vor întâmpla lucruri frumoase. Avem acum poate o şansă în plus pentru că suntem cu toţii mai maturi. Am votat cu gândul la o capitală modernă, cu problema traficului rezolvată, la copii, la parcuri, la investitori care să vină în Capitală şi să găsească aici un mediu concurenţial adecvat. Am mai votat cu gândul la seniorii noştri, la bunicii care merită o viaţă mai bună. Suntem la finalul unei perioade foarte agitate. Mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje de susţinere. Sunt pregătită să lupt pentru bucureşteni, pentru intenţiile exprimate în aceste zile.
Îndemn bucureştenii să voteze cu cine cred ei de cuviinţă. Cu onestitate, cu bună credinţă.
Vă mulţumesc şi doamne-ajută.", a declarat Gabriela Firea