Cu mortul putrezit la aeroport. Echipele de securitate ale Aeroportului din Atlanta au scanat un individ ţeapăn şi cam descompus
- Dodo Romniceanu
- 17 mai 2016, 10:59
Responsabilii cu securitatea de pe Aeroportul Internaţional din Atlanta, SUA, au rămas fără cuvinte când le-a fost prezentat pentru verificare un…corp intrat în putrefacţie.
Pasagerul ţeapăn a trecut cu bine prin maşinăria cu raze X şi i s-a permis îmbarcarea. Ulterior, responsabilii Transportation Security Administration au lămurit întreaga situaţie într-o postare pe Instagram: putrezitul era, de fapt, un manechin folosit, în 2003, în pelicula de groază Texas Chainsaw Massacre.
“A fost adus pe aeroport unde, după cum puteţi vedea, a fost scanat şi trimis spre îmbarcare. Acest amic ţeapăn e, de fapt, un manechin din #TexasChainsawMassacre”, scrie TSA pe contul său de Instagram.
Săptămâna trecută, ofiţerii TSA au fost victimele unei farse fiind filmaţi pe ascuns în timp ce verificau un bagaj în care se afla o jucărie erotică.