O femeie, Eva, a fost prima ființă umană care l-a văzut pe Adam. Tot niște femei au fost primele care L-au văzut pe noul Adam, Iisus Înviat.

Acestor femei, cărora le-a rămas numele de „mironosițe” (adică purtătoare de mir, le este închinată a treia duminică după Înviere.

Mironosițele făceau parte din anturajul Mântuitorului, ajutând adeseori și la treburile gospodărești cerute de marele alai de oameni care îl însoțea pe Iisus. Noul Testament pomenește numele câtorva mironosițe: Maica Domnului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif, Maria lui Cleopa, Ioana, soția lui Huza, Salomeea, Suzana și cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria.

Tot mironosiță este considerată și Veronica, femeia care i-a dat lui Iisus, pe drumul Crucii, o năframă, pentru a-Și șterge transpirația și sângele, și pe care a rămas întipărit în mod minunat Chipul Mântuitorului.

Iisus fusese îngropat în grabă, pentru că a doua zi era Paștele, și nu trebuia ca soarele să apună peste un mort spânzurat pe lemn, pentru că ar fi spurcat sărbătoarea.

Mironosițele participă la coborârea de pe Cruce a Mântuitorului, împreună cu Iosif din Arimateea și cu Nicodim și la pregătirea trupului pentru a fi pus în mormânt. Acesta este spălat și uns cu un amestec de aloe și smirnă, dar nu a mai fost timp și pentru ungerea cu mir, așa cum cerea ritualul iudaic.

Mare trebuie să fi fost amărăciunea mironosițelor că nu au putut îndeplini datina întreagă, dacă, a doua zi după Paștele iudaic, duminică, pleacă încă din zori spre mormânt, ducând cu ele mir de preț.

Trebuie să fi fost și o dovadă de mare curaj, de vreme ce „colegii” lor bărbați, apostolii, stăteau închiși în casă, tremurând de frica autorităților. Mare trebuie să fi fost și credința lor, dacă nu le-a descurajat argumentul logic că ele, biete femei, nu vor putea da singure deoparte piatra de mormânt. Și, în fine, mare trebuie să fi fost iubirea lor pentru Iisus, dacă nici frica și rațiunea nu le-au oprit.

Iar iubirea lor cea mare le este răsplătită: găsesc piatra de mormânt dată deoparte, mormântul gol, iar un înger de lumină le dă vestea Învierii: „Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea.”

Menționarea specială a lui Petru nu însemna nici pe departe împuternicirea lui de a fi capul Bisericii Creștine, ci mai degrabă o ironică mustrare pentru tripla sa lepădare după Cina cea de Taină.

Iar în timp ce se întorceau spre casă, tulburate, buimăcite, le iese în cale Iisus Înviat, Care le zice: „Bucurați-vă, nu vă temeți!”

Mironosițele își înfruntă frica pentru a unge trupul Celui ce murise chinuit pe Cruce; apărându-le în trup de slavă, Iisus le UNGE inimile rănite de durerea Răstignirii cu mirul Învierii.