Bagdad: atac sinucigaş în apropierea unei moschei şiite soldat cu 9 morţi

Bagdad: atac sinucigaş în apropierea unei moschei şiite soldat cu 9 morţi

Cel puțin nouă persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș la o moschee șiită din sud-vestul Bagdadului, potrivit poliției locale, citată de Reuters. Cel puțin alte 25 de persoane au fost rănite.

Un al doilea atacator a fost împuşcat şi ucis de forţele de securitate înainte de a putea detona explozibilul aflat asupra sa, au declarat aceleaşi surse din poliţie.

Explozia a avut loc după rugăciunile săptămânale de vineri, când teroristul a detonat vesta explozivă. Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul care a avut loc în districtul al-Radwaniya Bagdad.

Între timp, o deflagraţie separată a avut loc în districtul Abu Ghraib, la vest de Bagdad. Explozia a ucis doi oameni şi a rănit alte nouă, susţin sursele medicale.

Acest atac vine la mai puţin de o lună după un atentat sinucigaş, unde au fost ucise cel puţin 29 de persoane şi a rănit alţi 60 pe un stadion de fotbal din Bagdad.

Ne puteți urmări și pe Google News