Traian BĂSESCU despre o eventuală candidatura la Primăria Capitalei: "Asta vedem. Vedem, vedem"

Traian BĂSESCU despre o eventuală candidatura la Primăria Capitalei: "Asta vedem. Vedem, vedem"

Președintele PMP, Traian Băsescu, a anunțat sâmbătă la Pitești că nu a luat încă o hotărâre în ceea ce privește o posibilă candidatură la Primăria Capitalei.

"Asta vedem. Vedem, vedem", a răspuns Băsescu, întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei.

Fostul președinte al României i-a transmi copreședintelui PNL, Vasile Blaga că se va înscrie în cursa electorală dacă și acesta își va anunța candidatura în locul lui Marian Munteanu, informează Agerpres

"Din presă înțeleg că Vasile Blaga mă invită în ring pentru alegerile la Primăria Generală a Capitalei. Dragă Vasile, dacă este adevărat, te rog ai grijă ce-ți dorești. (...) Dragă Vasile, dacă vrei să fii sigur că eu intru în competiție (sau în ring cum îți place ție să spui), anunță tu că vei candida la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei în locul lui Marian Munteanu. Te asigur că atunci voi intra și eu în competiție, doar pentru a-ți administra o bătaie electorală soră cu moartea, muuuult mai rău decât te-a bătut Oprescu în 2008", a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.