CTP despre Black Cube versus Codruţa Kovesi: "Asta este acţiunea unor tembeli". Operaţiunea firmei israeliene ar fi putut fi plătită de cei derajnaţi de anchetele DNA
- Dodo Romniceanu
- 7 aprilie 2016, 07:43
Cristian Tudor Popescu a declarat pentru digi24.ro că operaţiunea firme israeliene private de investigaţii Black Cube care o viza pe Laura Codruţa Kovesi ar fi putut fi plătită de cei deranjaţi de anchetele DNA. În acelaşi timp, jurnalistul consideră întreaga acţiune hilară, cu puţine şanse de reuşită.
„Fiind greu de presupus că e vorba de o acţiune din proprie iniţiativă a acestei firme sau comandată din altă parte, eu cred că e vorba de un sindicat de într-ajutorare. Mai mulţi domni, de pildă domnul Sebastian Ghiţă, domnul Traian Băsescu, domnul Liviu Dragnea, doamna Elena Udrea, domnul Vitor Ponta, domnul Remus Truică şi ceilalţi cercetaţi în afacerea retrocedărilor de păduri precum şi majoritatea Parlamentului României mi se pare logic şi firesc să fi pus mână de la mână şi din puţinul lor să-i plătească pe domnii de la Black Cube ca să ce să facă? Ca să o sperie pe doamna Kovesi. Ei, aici chiar că mă umflă râsul. Păi cum să faci? Asta este acţiunea unor tembeli. Astfel de acţiuni de intimidare, cu telefoane date la miezul nopţii... Aşa ceva am primit şi eu de-a lungul vremii. Îmi sunt familiare perioadele astea, sunt perioade în care primeşti telefoane de soiul ăsta. Dar aşa ceva se aplică unui jurnalist, de pildă, unei persoane din societatea civilă în legătură cu care poţi să speri că se va speria şi că va comite nişte acte necugetate, va face greşeli şi aşa mai departe. Dar cum să crezi că dacă te apuci să-i presezi în felul ăsta cu ameninţări, să le spargi conturile rudelor foarte apropiate ale doamnei Kovesi – am înţeles că e vorba de tată, de frate şi de fostul soţ, mă rog, persoane foarte apropiate -, cum poţi să speri că nu vei fi detectat încă înainte de a face lucrurile astea? În jurul unei persoane ca doamna Kovesi e de presupus că există un aparat de supraveghere pe toate planurile, inclusiv cibernetic. Deci pare o acţiune hilară ce au făcut aceşti inşi doar în speranţa că în România nu funcţionează serviciile secrete, serviciile de protecţie. Doar aşa, dacă au avut ei informaţii că aici este un sat fără câini total, da, atunci da, ar fi avut sens această operaţiune de intimidare”, a precizat Cristian Tudor Popescu pentru digi24.ro.
Potrivit mandatului de arestare preventivă pe numele lui Geclowicz David, unul dintre angajaţii în posturi de conducere a firmei Black Cube, compania privată israeliană de investigaţii care a spionat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, printre ţintele operaţiunii de spionaj se aflau şi doi membri din familia şi anturajul procurorului-şef anticorupţie. Mai exact, Geclowicz David era cel care “răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice”, se arată în acelaşi document.