Au fost anunțate premiile de la BRD Năstase Țiriac Trophy
- Alexandru Toader
- 26 martie 2016, 17:51
Organizatorii întrecerii masculine de la Arenele BNR (ce se va desfășura în perioada 16-24 aprilie) au făcut publice premiile puse în joc.
Potrivit site-ului oficial al turneului, cel care va triumfa în Controceni va primi un cec în valoare de 82.450 de euro, iar finalistul va fi răsplătit cu 43.430 euro. Semifinaliștii vor beneficia de câte 23.525 de euro. Tensimanii care se vor califica în faza sferturilor de finală vor fi răplătiți cu câte 13.400 euro. În ceea ce privește proba de dublu, cuplul câștigător va primi 25.070 euro.
Însă, turneul BRD Năstase Țiriac Trophy își va închide porțile după această ediție, di cauza condițiilor în care se dispută meicurile din „Parcul cu Platani”. Ion Țiriac, proprietarul turneului, a anunțat că va vinde licența pentru această întrecere.
Anul acesta, premiile totale ale turneului sunt de 463.520 euro, iar organizatorii au mai anunțat că în această ediție a BRD Năstase Țiriac Trophy nu va avea loc niciun meci demonstrativ.