AEP: Ghidul finantarii campaniei electorale la alegerile locale, în dezbatere publică

AEP: Ghidul finantarii campaniei electorale la alegerile locale, în dezbatere publică

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat şi a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind aprobarea Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale, care vine în sprijinul competitorilor electorali, al mandatarilor financiari, precum şi al altor participanţi la procesul electoral.

Potrivit unui comunicat remis vineri Agerpres, ghidul cuprinde cadrul legal în materia finanţării campaniei electorale la alegerile locale, reglementat de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precizări privind înregistrarea mandatarilor financiari, obligaţiile mandatarului financiar coordonator, precum şi ale mandatarului financiar desemnat la nivel de judeţ, sector sau la nivelul municipiului Bucureşti, aspecte privind deschiderea conturilor bancare pentru campania electorală. 

Reglementări

Ghidul mai oferă precizări referitoare la contribuţiile pentru campania electorală, interdicţii privind finanţarea campaniei electorale, reglementate de legislaţia în vigoare, menţiuni referitoare la cheltuielile electorale, respectiv limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi făcute în campania electorală la nivel central, de judeţ şi de sector al municipiului Bucureşti, aspecte privind materialele de propagandă electorală, raportarea cheltuielilor la AEP, rambursarea cheltuielilor electorale şi reglementări privind contravenţii şi sancţiuni. Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro joi, iar observaţiile şi propunerile pot fi transmise la adresa de e-mail office@roaep.ro în termen de 15 zile calendaristice.