Prima duminică din Postul Mare este dedicată biruinței Ortodoxiei, în amintirea sinodului din 843 de la Constantinopol, când a fost restaurată cinstirea icoanelor. În acea zi de 11 martie, sub bolțile Catedralei Sfânta Sofia și în prezența împărătesei Irina a Bizanțului, preoții au readus icoanele și le-au așezat cu toată cinstea la locurile lor.

Se punea astfel oficial capăt unui veac și mai bine de prigonire a chipurilor sfinte pictate și a celor care le venerau, plătind adesea cu viața.

„Să nu-și faci chip cioplit” sună Porunca a 2-a, pe care s-a întemeiat sinistrul curent al iconoclasmului; ea este invocată și astăzi de neoprotestanți.

Or, icoana nu este „chip cioplit”. Nu la lemnul pictat ne închinăm noi, ci la Persoana care apare pe el, după cum o mamă care sărută poza fiului ei, spre a-și alina dorul, nu hârtia o sărută, ci chiar pe fiul ei. Pentru biata mamă, în acele momente de tandrețe, fiul ei se află cu ADEVĂRAT lângă ea și vorbesc împreună.

Cineva asemuia icoana cu o fereastră: dacă cineva se roagă cu credință mare, Persoana sfântă nu va întârzia să răspundă chemării și să APARĂ la fereastră.

De aceea, icoana este doar un intermediar, un „portal”, o „scurtătură” de la credincios la Dumnezeu, și nicidecum un idol.

Un alt argument al inconoclaștilor a fost că Dumnezeu - Creatorul nu poate fi pictat de om, care este doar o creație a sa. Însă, întruparea lui Hristos, venirea Lui în lume ca Om adevărat și Dumnezeu adevărat, a făcut posibilă zugrăvirea Unuia dintre cele Trei Chipuri ale lui Creatorului.

Însuși Hristos și-a lăsat chipul întipărit în mod miraculos pe mahrama Veronicăi, când, pe drumul Crucii, aceasta I-a întins o batistă să-și șteargă fața de sudoare, sau pe pânza pe care Mântuitorul i-a trimis-o regelul Abgar pentru a se vindeca de lepră. Iată, dar tot atâtea modele care puteau servi la zugrăvirea chipului lui Hristos.

În ceea ce o privește pe Maica Domnului, se spune că Sfântul Apostol Luca a pictat-o în nu mai puțin de 70 de icoane.

În fine, în ceea ce-i privește pe sfinți, aceștia au fost oameni ca noi, au trăit printre noi și există mărturii (pentru cei recenți, inclusiv fotografii) despre chipurile lor.

Iar credinciosul nu la figura din icoană se roagă, ci la Sfântul din Cer, care stă în preajma lui Hristos, mijlocind pentru toți oamenii. Așadar, rugăciunea către un sfânt este, în realitate, tot o rugăciune adresată lui Dumnezeu, prin intermediarul din icoană.

O discuție mai complicată a fost despre icoanele îngerilor: cum poți înfățișa o ființă alcătuită cu totul numai din duh? Sfinții Părinți au răspuns: și îngerii au luat formă oameneacă de-a lungul istoriei (Arhanghelul Mihail la Colosse, Gavriil la Bunavestire etc.)

Biruința Ortodoxiei (dreapta slăvire) a fost asociată cu readucerea la cinstea cuvenită a icoanelor, pentru că iconoclasmul a fost probabil cea mai periculoasă erezie a Creștinătății, care face ravagii și astăzi.