DISPERARE în nordul Greciei. Circa 33.000 de imigranţi clandestini sunt blocaţi la frontiera cu Macedonia

DISPERARE în nordul Greciei. Circa 33.000 de imigranţi clandestini sunt blocaţi la frontiera cu Macedonia

Aproximativ 13.000 de migranţi sunt blocaţi în nordul Greciei, la frontiera cu Macedonia, aşteptând în condiţii igienice deplorabile, informează Le Figaro.

Aproximativ 13.000 de migranţi sunt blocaţi în nordul Greciei, la frontiera cu Macedonia, aşteptând în condiţii igienice deplorabile, informează Le Figaro. "Există 13.000 de persoane la Idomeni şi circa 20.000 în regiune, adică peste 60% din numărul imigranţilor aflaţi în Grecia", a declarat Apostolos Tzitzikostas, guvernatorul prefecturii elene Macedonia, citat de mediafax.ro. "Nu putem purta singuri această povară", a spus Tzitzikostas, cerând Guvernului de la Atena să decreteze starea de urgenţă în regiune. Majoritatea imigranţilor blocaţi la frontiera cu Macedonia sunt sirieni, irakieni şi afgani.

Și reporterii The Guardian au fost la fața locului. Au fost impresionați de de condițiile improprii în care trăiesc migranții, în așteptarea mult visatului moment al deschiderii punctul de trecere. Unii nici nu concep să renunțe la rucsacele din spate pentru a fi gata să țâșnească atunci când porțile macedonene se vor deschide. O femeie își ține în brațe fiica nu mai mare de un an și tânjuie să fie lăsată să meargă mai departe. Din mulțime i se alătură și Ali Barkel, un kurd sirian din Kobani, care urlă: Vă rugăm, vă rugăm să ne ajutați. Nu vrem să rămânem aici. Nu înțelegem. Vrem să plecăm”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News