Cazul BEBELUŞILOR infectati: Trei dintre ei rămân în spital, unul va fi EXTERNAT astăzi

Cazul  BEBELUŞILOR infectati: Trei dintre ei rămân în spital, unul va fi EXTERNAT astăzi

Astăzi ar putea fi anunţate rezultatele anchetei efectuate de Corpul de Control al Ministrului la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, în cazul comunicării târzii către DSP a îmbolnăvirii mai multor copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic. Trei micuţi rămân internaţi la Spitalul Marie Curie iar al patrulea, un bebeluş de 7 luni urmează să fie externat în cursul zilei de azi.

„Pleacă cel mai micuţ dintre copii. Pleacă un băiat de 7 luni, cu o stare foarte bună, care a câştigat bine în greutate, care este foarte vesel şi are o privire foarte frumoasă şi foarte luminoasă. A stat 4 săptămâni aproape în spital. Este din Argeş. Îi rugăm pe părinţi să nu primească foarte multe vizite pentru că toti vor acum să il vada pe micuţul care a fost în spital. Deci vizitele sa fie restricţionate.

Să nu ducă copiii în locuri aglomerate şi pe cât se poate copiii să nu intre în contact cu alţi copii care ar putea fi purtători de diferite boli virale şi nu numai, mai ales că acum ne aflăm în această perioadă de infecţii respiratorii”, a declarat Mihaela Bălgrădean, şefa Secţiei de Nefrologie a Spitalului „Marie Curie”.

Ne puteți urmări și pe Google News