Prima moarte de GRIPĂ PORCINĂ în 2016 din România. Vezi DECLARAȚIA medicilor
- Matei Năstase
- 24 februarie 2016, 16:57
![Prima moarte de GRIPĂ PORCINĂ în 2016 din România. Vezi DECLARAȚIA medicilor](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2016/02/prima-moarte-de-gripa-porcina-in-2016-din-romania-vezi-declarati.jpg)
Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva au anunţat, miercuri, că a fost înregistrat primul caz de deces de gripă AH1N1 din acest an.
Potrivit Agerpres, care o citează pe managerul Daniela Leca, este vorba de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Iaşi, care suferea de mai multe afecţiuni cronice care s-au agravat din cauza gripei.
"Anul acesta nu am avut foarte multe cazuri de gripă AH1N1 confirmate, însă am avut un caz grav care a fost internat în terapie intensivă. Este vorba de un pacient în vârstă de 56 de ani, cu diabet, cu afecţiuni cardiovasculare, care a fost confirmat cu gripă AH1N1. Starea a fost gravă de la început, gripa s-a complicat cu bronhopneumonie, cu decompensarea inimii şi cu decompensarea diabetului, astfel încât pacientul a decedat azi", a declarat Daniela Leca.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)