UN nou mandat pentru una din cele mai puternice femei din lume
- Departamentul Economic
- 20 februarie 2016, 10:28
Christine Lagarde a obținut un nou mandat de cinci ani la conducerea Fondului Monetar Internațional, potrivit unui comunicat al Consiliului de Administrație al FMI, preluat de CNBC și MarketWatch. Actualul mandat de cinci ani al lui Christine Lagarde expiră în iulie.Lagarde a fost de altfel singura care și-a depus candidatura. Primul mandat al lui Christine Lagarde a început în 2011, iar următorul va începe în 5 iulie, scrie Agerpres.
Fostul ministru francez Finanțe a obținut sprijinul mai multor state din Europa, America de Nord și America Latină.
„În ciuda perioadelor dificile cu care se confruntă economia mondială, Christine Lagarde a întărit capacitatea FMI de a-și sprijini membrii săi cu finanțare și consiliere. Ea a jucat de asemenea un rol crucial în revitalizarea relațiilor FMI cu statele membre, inclusiv economiile emergente și statele în curs de dezvoltare", a afirmat Aleksei Mozhin, decanul Consiliului de Administrație al FMI.
Conform tradiției care datează de la înființarea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, în fruntea Băncii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la șefia Fondului Monetar Internațional. Cinci dintre directori generali ai FMI au fost francezi, doi au fost din Suedia și câte unul din Belgia, Olanda, Germania și Spania. Italia și Marea Britanie nu au avut încă un reprezentant care să ocupe această funcție.