EFECTUL dezvăluirilor jurnalistei Anamaria Sanda: BOXER din Târgu Jiu REŢINUT pentru TRAFIC DE DROGURI. LEGĂTURA cu Elena Căpitănescu, solista de muzică populară
- Daniel Teodoreanu
- 11 februarie 2016, 13:23
Iulian Alexandru Ghișe, un sportiv din Târgu-Jiu, a fost reţinut joi de anchetatorii DIICOT, pentru trafic de cannabis și substanțe etnobotanice.
Se pare că boxerul este iubitul cântăreței de muzică populară, Raluca Elena Căpitănescu, conform viatagorjului.ro.
Această acţiune vine la puţin timp după ce jurnalista Anamaria Sanda, de la Vocea Străzii, a deschis lacătul unui cufăr imens care conţine ilegalităţi grave comise în Valea Jiului.
În aceste condiţii, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Gorj au destructurat joi o reţea de traficanţi de droguri şi au arătat că în judeţul Hunedoara, drogurile se vindeau în special în municipiul Lupeni și în localitățile limitrofe.
După ce a publicat imaginile incredibile din staţiunea montană Straja, unde interlopul din Lupeni, Sorin Constantin Palesică, a lovit-o cu un croşeu devastator pe salvamontista Miruna Inel, Anamaria Sanda a scos la suprafaţă ilegalităţile grave care se petrec sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor.
Această iniţiativă a transformat-o în ţinta unui linşaj mediatic orchestrat de mai mulţi jurnalişti din zonă, nemulţumiţi că aceasta a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei, că Valea Jiului poate fi considerată “Vestul sălbatic” al României.
Afirmaţiile jurnalistei s-au bazat pe o atentă observare a fenomenului infracţional din zonă. Astfel, Anamaria Sanda a explicat că de foarte mult timp, autorităţile locale ignoră probleme foarte grave precum traficul de droguri, prostituţia şi oameni ai legii corupţi de elementele mafiote.
“ (…) E o tâmpenie să susții că nu mai vin turiștii în Straja din cauza mea. Dar e perfect justificat de ce o faceți, știind că și de acolo mănâncă o pâine o parte dintre voi. ”Valea Jiului NU este Vestul sălbatic”, susțin ei, după ce și-au înființat un grup pe Facebook în care mă înjură cât e ziua de lungă. Nu, nu este Vestul Sălbatic. Este doar zona în care au loc bătăi weekend de weekend, în care comandanții de poliție se pupă cu infractorii și le dau drumul după ce nenorocesc tinerii. Este locul în care ei, polițiștii, se laudă că ”eu sunt adevăratul interlop în Lupeni, bă!”, în care deputații sar la bătaie la alegătorii ce îndrăznesc să nu fie de acord cu ei. Este locul în care mașina unui primar a ars, la ordinul dușmanilor lui. E încă unul dintre locurile în care se face trafic de droguri și prostituție.
Valea Jiului este locul în care mor oameni în măruntaiele pământului din cauza neregulilor și furturilor și tot ei sunt găsiți vinovați.
Este locul în care primarii închid emisiunile jurnaliștilor și pot da oameni afară din redacții, contra cost. Valea Jiului este locul în care un jurnalist umblă cu pistolul în buzunar de teama interlopilor, alții au fost bătuți până când au intrat în spital, în care un director de ziar umbla cu bodyguarzi după el fiindcă îl amenințau borfașii. Este locul în care titluri bombă gen ”O salvamontistă făcută knock out de un interlop, sub privirea impasibilă a unui jandarm” sunt permise; în care moderatorii se întreabă, oripilați, în emisiuni ”dar ce, suntem în Vestul Sălbatic?”, în care jurnaliști scriu statusuri lungi de luni întregi, despre caracatițe formate din oameni politici, polițiști, primari, oameni de afaceri, care au furat o zonă întreagă, lăsând-o pradă sărăciei. Voi aveți voie! Noi nu, în opinia voastră”, a scris jurnalista Anamaria Sanda, care militează pentru respectarea legii în Valea Jiului, unde se pare că funcţionează doar legea celui mai puternic.
Procurorii DIICOT şi politiştii de la Crimă Organizată, alături de cei de la IPJ Gorj au afectuat joi nouă percheziţii în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Hunedoara. Anchetatorii au arătat că în perioada octombrie 2015 - februarie 2016, trei suspecţi au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc (cannabis) şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice).
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că drogurile și substanțele psihoactive erau comandate de către membrii grupului de pe diferite site-uri de internet (în special din Marea Britanie), iar apoi distribuite în țară la mai mulţi consumatori.
S-a reţinut că unul dintre membrii grupului distribuia, prin intermediul firmelor de curierat, droguri și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive la mai mulți consumatori de pe raza județelor Sibiu, Mureș, Maramureș, Timiș, Arad și Hunedoara.
De asemenea, pe raza județului Hunedoara, în special pe raza municipiului Lupeni și a localităților limitrofe, drogurile și etnobotanicele erau distribuite la diverși consumatori, dintre care unii minori, în schimbul unor sume importante de bani, de către un alt membru al grupului.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 400 de grame de masă vegetală, două arme de foc deţinute fără drept, un laptop, nouă telefoane mobile şi mai multe dispozitive de mărunţit şi cântărit.
La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj au fost aduse, în vederea audierii, nouă persoane. Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj, SCCO Mehedinți și SCCO Hunedoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ GORJ.