Liviu Ciurel urmărit penal in rem pentru violarea vieții private

Liviu Ciurel urmărit penal in rem pentru violarea vieții private

Inculpat în dosarul ,,Turceni-Rovinari”, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, este inculpat într-un nou dosar penal. Asta ca urmare a aparaturii electronice de bruiaj și înregistrare găsite, săptămâna trecută, în fostul său birou de la Complexul Energetic Oltenia, care vineri a fost și ridicată de către polițiști. Lui Ciurel I s-a deschis un nou dosar penal, in rem, pentru infracţiuni ce aduc atingere vieţii private.

Dispozitivele electronice ale lui Ciurel, care au făcut vâlvă la nivel național, au fost ridicate, vineri, de la sediul companiei de către poliţişti, în vederea începerii cercetărilor fostului manager privat al CEO. Aparatura respectivă, un aparat de bruiaj și, se vehiculează, o cameră video montată într-un ceas, au fost inventariate și cercetate, miercuri, de o comisie a companiei, alături de alte bunuri din biroul fostul manager Laurenţiu Ciurel, ca urmare a faptului că acesta nu a eliberat încăperea la data la care a fost notificat de către conducerea unităţii, respectiv pe 2 februarie 2016, orele 18,00, informează site-ul gorjeanul.ro. Toate documentele şi aparatura electronică din biroul fostului director general au fost sigilate şi depuse, atunci, în cutii speciale, urmând să fie desfăcute în prezenţa lui Laurenţiu Ciurel şi analizate de o comisie constituită din ordinul Directoratului unităţii. Cutiile în cauză au fost desigilate, însă, de către polițiști, care au ridicat, vineri, obiectele în cauză, care fuseseră inventariate și îl așteptau pe Ciurel, aflat în concediu medical. „Reprezentanţii IPJ Gorj au întocmit dosar penal in rem pentru articolul 226, alineatul 5, din Codul Penal violarea vieţii private, infracţiuni care aduc atingere domiciliului şi vieţii private în cazul dispozitivelor electronice găsite în biroul fostului director general al Complexului Energetic Oltenia. Se fac cercetări pentru a se afla dacă aparatura a fost deţinută legal”, a declarat pentru gorjeanul.ro, Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.