Șef de patronat: Fermierul vinde cu 5 lei kilogramul de carne de pui. Restul e profitul supermaketului

Șef de patronat: Fermierul vinde cu 5 lei kilogramul de carne de pui. Restul e profitul supermaketului

Deși în supermarket kilogramul de pui se vinde, în cel mai bun caz, în perioadele de promoție, cu circa 7-8 lei kilogramul, media de preț fiind de circa 10 lei, producătorul nu primește mai mult de 6 lei per kilogram, de la marile lanțuri de magazine, a declarat pentru EVZ Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.

„Taxele de raft, de publicitate sunt facturate  de supermarketuri cu aceeași sumă: 1,05 lei pentru fiecare kilogram de carne de pui. Fermierul vinde kilogramul cu 6,5 lei, dar facturând retailerului 1,05 lei pentru aceste taxe, banii cu care rămâne în mână sunt 5,5 lei per kilogram”, a explicat Van.

Cu toate astea, la raft prețul este aproape dublu, pe lângă taxele percepute de retailer intervenind și adaosul comercial.

Situația este similar[ în cazul ouălor. „De exemplu, un ou pleacă de la poarta fermei cu 30 de bani”, a mai declarat Ilie Van. Pe raft, rareori se găsesc ouă vrac care costă 50 de bani.

Șeful UCPR spune că Ministerul Agriculturii a încercat să medieze între retaileri și producători, dar niciodată la întrunirile anunțate retailerii nu au participat.  

În ciuda unui profit minimal, pentru a reuși să vândă cantități mai mari, producătorii au scăzut prețurile față de anul trecut, cu circa un leu pe kilogram, a mai spus Van.