IPP cere schimbarea conducerii AEP: "Se face că nu vede găurile negre din finanţele partidelor"
- Andreea Udrea, consultant politic
- 6 ianuarie 2016, 18:46
Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere revocarea de urgență a conducerii Autorității Electorale Permanente (AEP) acuzând "grave disfuncționalități în controlul finanțării partidelor și campaniilor electorale". Potrivit Institutului, AEP "nu-și face treabă", în condițiile în care rapoartele autorității constată că nu a fost încălcată legislația.
IPP afirmă că AEP "se face că nu vede găurile negre din finanțele partidelor, iar parlamentarii dau liber la împrumuturi în campanie", în condițiile în care urmează un an două tipuri de alegeri. Potrivit IPP, în ultimii 4 ani toate partidele mari din România au înregistrat constant datorii. Sumele datorate către creditori-inclusiv către bugetele publice-numai de PSD, PNL și PDL în această perioadă se ridica la peste 12 milioane de euro. "În fața unui an electoral în care partidele vor aruncă în campaniile pentru alegerile locale și parlamentare, conform estimărilor noastre, peste 500 sute de milioane de euro (cheltuieli reale) cerem de urgență revocarea din funcție a conducerii AEP, cea care atâta timp a ignorat cu bună știință gravele probleme (unele cu potențial de fraudă majoră) din acest domeniu" afirmă IPP.
"Finantarea partidelor si campaniilor revine in atentie la inceputul anului electoral 2016 printr-o Hotarare pentru aprobarea normelor metodologice de finantare a activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale elaborata de Autoritatea Electorala Permanenta, care vine cu 80 de pagini de reglementari suplimentare privind sanctiuni, interdictii, plafoane pentru venituri si cheltuieli, formule de alocare a subventiei, dar omite esentialul: controlul finantarii partidelor este inexistent in Romania, in conditiile in care ultimele alegeri locale si parlamentare au lasat partidele mari (PSD, PNL, PDL) cu datorii[ de peste 54 de milioane de lei si cu un volum al cheltuielilor mult mai mare decat veniturile declarate, iar institutia insarcinata cu verificarea acestora raporteaza pe linie ca nu au fost constatate incalcari ale legislatiei in vigoare.
Mai mult, printr-o modificare adusa anul trecut la legea finantarii partidelor, Romania a brevetat practic un mecanism de suplimentare a veniturilor partidelor prin imprumuturi, in tara in care imprumutatul de la matusi, soacre, soferi, secretare etc. este cel mai frecvent pretext folosit pentru a masca transferuri financiare corupte sau mita. Practic, aceasta modificare da libertatea partidelor ca, dupa ce primesc donatii pana la limita permisa de lege, sa se "imprumute" de la persoane fizice sau juridice (eventual aceleasi!) cu inca pe atat, dublandu-si astfel veniturile.
Reglementarile nearticulate au scapat din vedere sa impuna interdictia asupra imprumuturilor de bani catre partide de la persoane fizice sau juridice straine asa cum este ea prevazuta in cazul donatiilor.
Aruncand o privire pe situatiile financiare ale partidelor din Romania, putem constata ca din 2012 incoace nu a existat bilant anual al niciunuia dintre partidele parlamentare care sa se incheie cu datorii mai mici de 10 milioane de lei. Ne intrebam, in aceste conditii, de ce ar vrea cineva sa imprumute cu bani un partid permanent inglodat in datorii si haituit de creditori? Prin aceeasi lege din 2015, partidele au avut insa grija sa isi protejeze banii primiti de la bugetul de stat printr-o prevedere care spune ca subventiile acordate partidelor politice au statut de afectatiune speciala si NU sunt supuse executarii silite prin poprire", se arată în comunicatul IPP.