Cozmin Gușă,10 PREVIZIUNI pentru 2018: „Se va forța DEMISIA sau INVALIDAREA lui Dragnea”
- Olguta Solomon
- 30 decembrie 2017, 09:33
2018 ar putea să fie un an marcat de tensiuni pentru președintele PSD, Liviu Dragnea, care ar putea pierde șefia partidului din cauza unor tensiuni interne, spune Cozmin Gușă.
Consultatul politic oferă 10 previziuri pentru anul 2018 în ceea ce privește viața politică din România, problemele din justiție, dar și tensiunile dintre țara noastră și Republica Moldova.
„1. Klaus Iohannis va reuși să-și upgradeze statura publică folosindu-și atuurile de negociator în interiorul blocului euratlantic, fundament de pe care îi va fi mai simplu să reziste atacurilor, respectiv să coaguleze în jurul sau entitățile statului pe care le coordonează;
2. Cartea riscantă de recunoaștere a capitalei Israelului la Ierusalim, pe care Liviu Dragnea o joacă interesat și individualist, nu doar că va mîna potențialul de negociere agregat al statului român pe relația Israel, dar îl va face și mai nefrecventabil pe Dragnea atât în interiorul politicii la vârf, cât și la nivelul rela'ionării cu instituțiile cultural- religioase românești;
3. Guvernul Tudose va fi supus unei presiuni publice extreme, sub motivația bulversării fiscale, binomul Dragnea-Tăriceanu canalizând furia publică și nemulțumirea politică asupra membrilor guvernului, cu sprijinul presei arondate (și plătite!);
4. Tabăra guvernamentală din PSD va forța demisia sau invalidarea lui Dragnea ca președinte al PSD, conștienți că dacă nu vor acționa vor deveni ei înșiși victime ale jocului disperat și fără scrupule sau obligații al lui Liviu Dragnea (motivația internă va fi legată atât de pierderea respectului public pentru PSD sub conducerea lui Dragnea, cât și de faptul că acesta devine nefolositor după momentul promulgării modificărilor din justiție);
5. Mediul de afaceri din România va suferi un recul puternic anul viitor, printr-o lovitură parlamentară dublă, aplicată la două niveluri complementare; asemenea unui boxer experimentat, majoritatea PSD-ALDE a lovit la nivelul afacerilor mici și mijlocii, prin posibilitatea reacordată demnitarilor și parlamentarilor de a face afaceri în timpul mandatului, ceea ce-i va transforma pe potentații politici în beneficiari sau intermediari ai bugetelor locale și județene; a doua lovitură a fost aplicată prin decizia politizării conducerii companiilor de stat, ce vor fi populate cu politruci fără expertiză profesională, ce vor orienta afacerile statului către rețeaua partinică, diminuând astfel în mod direct profiturile ce le-ar încasa bugetul de stat;
6. Laura Codruța Kovesi va fi demisă sau va demisiona, doar dacă se va ajunge la un acord subteran în statul român în ceea ce o privește (cu implicarea partenerului strategic!), fapt puțin probabil în 2018;
7. Legile justiției nu vor intra în vigoare în forma actuală dorită de parlamentari, CCR jucând un rol important în reglarea neconstituționalității unor articole;
8. Mișcarea #REZIST va rezista și tentației politizării, jucând rolul unui"arbitru public" pentru diversele acțiuni sau proiecte ale vectorilor puterii, mai ales în cazul schimbării axei de orientare geopolitică a României, previzibilă ca intenție la nivelul binomului toxic Dragnea-Tăriceanu;
9. Rusia va continua să-l preseze pe conducătorul de facto al Moldovei, Vlad Plahotniuc, ceea ce va favoriza progresia pozitivă a proiectului #Ro+Md= RO! (https://www.tracknews.ro/ro-md-ro-7305/);
10. Mass media din România nu va reuși recoagularea pentru interesul breslei, interesele patronale pentru jocul politic subteran, nevoia de negociere a unor dosare personale, vor amâna pentru 2019 acțiunea de integrare a intereselor legitime ale presei; abia atunci se vor fi convins